Petrică Mîțu Stoian a filmat marți pentru Revelionul TVR 2 și a plecat spre Reșița pentru a se trata postcovid la o clinică privată din zonă. Este vorba de o terapie cu oxigen hiperbaric. După prima ședință i s-a făcut rău și a fost transferat la Spitalului Județean de Urgență din Reșița
„Interpretul de muzică populară a fost transportat cu ambulanța de la Clinica Nera, unde acesta se internase pentru a fi supus unui tratament post-Covid. Însă, după prima ședință, interpretul de muzică populară a început să se simtă rău, iar personalul de la Clinica Nera, în grija căruia pacientul se afla, a hotărât să-l transporte de urgență la Reșița. Ajuns în UPU, artistul a fost stabilizat și internat pe Secția Cardiologie, dar, la scurt timp, starea acestuia s-a degradat, fiind nevoie de intubare și transfer pe ATI ” , notează Express de Banat, ziar local din Reșița. Ulterior directorul medical al spitalului din Reșița, Cosmin Librimir, a anunțat decesul: Îmi pare rău că trebuie să dau această veste, domnul Petrică Mâțu Stoian a venit la Clinica Nera să facă terapie hiperbară post-COVID, din păcate a dezvoltat o bronhopneumonie și a decedat în urma unui șoc septic. Din păcate organismul dânsului nu a mai rezistat”.
Medicii au constatat faptul că Petrică Mâțu Stoian s-a confruntat și cu o fibrilație axială cronică și că urma un tratament cu anticoagulante.
Oxigenoterapia hiperbara este un tip de tratament utilizat pentru a accelera vindecarea diferitelor tesuturi si organe. Scopul este de a oferi sangelui o cantitate suficienta de oxigen, prin inhalarea oxigenului pur, pentru a repara tesuturile si a restabili functia normala a organismului.(mai multe aici Oxigenoterapie hiperbarică. Terapii oxidative. Terapii | Clinica ImunoMedica (imuno-medica.ro)
În urmă cu trei zile, Petrică Mițu Stoian a filmat pentru emisiunea specială de Revelion a TVR 2 fiind postată o fotografie pe facebook de către Alin Gabriel Matei: Am filmat cu drag pentru TVR 2, ediție specială de Revelion alături de artiști dragi sufletului meu
ELECTRECORD: Drum lin, Petrică Mîțu Stoian! Artistul și-a presimțit moartea! Și-a pregătit mormântul până la cel mai mic detaliu. Săptămâna trecută a fost la cimitir!