
”Delegația PMP nu a fost invitată la utimele discuții dintre PNL, USR si PLUS din rațiuni care, momentan, ne scapă. Probabil că, pentru schimbarea administrației PSD a municipiului Craiova și a județului Dolj nu sunt necesare cele 7-8% cu care suntem creditați în majoritatea sondajelor de opinie”, afirmă deputatul ION CUPĂ, liderul PMP Dolj. ”Rămânem deschiși dialogului, dar noi chiar nu suntem în situația de a aștepta favoruri politice. PMP este pregătit, și în Craiova, și în Dolj cu oameni valoroși, cu resurse, cu echipe, cu tot ce trebuie pentru a face o figură foarte bună în alegerile din 27 septembrie”, a mai precizat președintele PMP Dolj.