Victor Ponta a declarat duminică că nu va demisiona din funcția de prim-ministru și că va contesta ordonanța DNA.

„Din punct de vedere procedural, ca orice cetățean al României, voi contesta ordonanța emisă joi de către procurorul de caz, la procurorul ierarhic superior și după aceea la judecător. Pentru că, până în acest moment, nu am avut ocazia să fiu audiat de către nimeni; nici de către procuror, nici de către judecător, și cred că este dreptul constituțional al oricărui om din această țară de a fi ascultat atunci când este acuzat de ceva. (…) Voi merge marți, miercuri, când mă cheamă procurorul, pentru a contesta ordonanța”, a declarat Ponta, la Parlament. „Conform tuturor definițiilor, schimbarea unui guvern se face prin alegeri sau prin vot în parlament. Orice altă metodă înseamnă lovitură de stat și nu îmi doresc să trăim într-o țară în care guvernele se schimba altfel decât prin procedurile constituționale”, a spus premierul. „Povestea cu 17 fapte de fals este pentru presă. Sunt 17 facturi pe care le-au emis contabilitatea, le-am înscris în contabilitate, s-au plătit prin bancă și la toate controalele făcute de ANAF și de celelalte instituții ale statului a rezultat că au fost perfect legale și perfect procedat din punct de vedere legal. Deci nu există acte false”, a spus premierul. Ponta a mai afirmat că în ceea ce privește acuzația de complicitate la evaziune nu a avut nicio legătură cu contabilitatea lui Dan Șova. „La solicitarea doamnei Macovei și a domnului Blejnar, cabinetul meu de avocatură a fost verificat de către ANAF exact pe această temă, a facturilor emise pentru domnul Șova. Am procesul verbal din 7.09.2011 (…) întocmit de ANAF; ANAF-ul domnului Blejnar, care spune că nu s-a încălcat nicio lege și nu există niciun fel de încălcare sau act care să nu fi fost înregistrat conform legii”, a arătat Ponta.