24 februarie 2024
0 0
Read Time:2 Minute, 25 Second

Am avut și emoție și speranță, pentru că mi-a plăcut foarte mult ce am văzut aici. Mi-a plăcut optimismul copiilor, mi-a plăcut angajamentul corpului profesoral și al comandanților și mi-a plăcut ceea ce s-a reușit în trei ani de zile. Este un obiectiv pentru care am început demersurile în 2018, a început lucrarea în 2019, și iacătă în trei ani de zile se poate realiza de la zero o infrastructură de învățământ modern, pe care mi-aș dori să o transformăm într-un model de bună practică, astfel încât toți copiii să poată beneficia de astfel de condiții de desfășurare a procesului de învățământ și, sigur, suportul administrativ, cel de cazare. O investiție care a costat 160 de milioane de lei, deci 32 de milioane de euro, cu tot ceea ce este necesar: pavilion de învățare, sală de sport, sală de mese nouă, infirmerie, plus celelalte facilități auxiliare de suport tehnic, pentru că are un pic de specific, nu este ca o unitate militară, dar are câteva elemente de specificitate. Și toate aceste chestiuni au fost posibile în interiorul acestei sume și mă bucur foarte mult că au reușit să gestioneze proiectul în așa fel încât să se realizeze la termen. Termenul este decembrie 2022, dar iată că o parte dintre facilități sunt deja luate în primire de conducerea colegiului și deja se desfășoară activități. Practic, procesul de învățământ începe în această locație.

Legat de ceea ce poate să însemne pentru copii, în momentul de față, gândirea critică și creativă, să știți că ei ne-au inspirat. Din întâlnirile cu ei am realizat cât de important este să perceapă din partea noastră că le dăm voie să-și manifeste acest ego personal în ceea ce înseamnă așteptările și ceea ce vor să facă în viață. Sigur, datoria noastră este să le asigurăm tot ceea ce este necesar ca ei să poată să se manifeste și critic și creativ și cred că un foarte bun exemplu este, tocmai, prezența, astăzi, la liceu și să stați de vorbă cu acești copii care, în afară de faptul că au o uniformă și respectă anumite rigori ale programului, pentru că asta este specific instituției militare, din punct de vedere al manifestării propriilor personalități, pot să o facă fără niciun fel de reținere și sunt parte la procesul de decizie, ceea ce mulți s-ar gândi că nu este posibil. Or, dacă aici se poate, sunt convins că oriunde, în orice altă instituție de învățământ, tinerii trebuie să fie încurajați să fie parte la decizie. Am văzut idei minunate, avem copii care au câștigat olimpiade și suntem pe primul loc în Europa, suntem acolo pe podium și la nivel mondial. Ori asta trebuie să ne dea nouă de gândit ce trebuie să facem astfel încât să putem să-i încurajăm și să meargă, să meargă, mai departe.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
0 Shares