Pentru a-i  determina pe craioveni să folosească parcarea subterană, municipalitatea propune o taxă de doi lei pe oră pentru locurile din centrul orașului. 

parcare

Potrivit cvlpress.ro, noua taxă se numeşte „taxă pentru parcarea curentă pe domeniul public” şi va fi instituită numai în zona centrală a Craiovei, urmând să fie aplicată începând cu 1 ianuarie 2017. Viceprimarul Mihail Genoiu a explicat că se lucrează acum, de către serviciul de specialitate al Primăriei, la regulamentul de aplicare. „Cine vrea la lojă, să plătească, aşa mi se pare normal”, a declarat acesta, ieri, la dezbaterea pe proiectul privind taxele şi impozitele pe 2017, referindu-se la cei care vor să-şi parcheze maşinile în zona centrală a oraşului. În aşteptarea regulamentului, directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova, Elena Bonescu, a precizat totuşi că taxa de parcare se va achita numai de pe telefonul mobil, printr-un SMS ce va fi trimis la un număr special. Respectivul număr va fi pus la dispoziţie de un operator de telefonie mobilă de pe piaţă, care va fi desemnat în urma unei licitaţii şi cu are autorităţile vor încheia un contract de servicii în acest sens. În detaliu, procedura va fi prezentată prin regulamentul de aplicare, la care se lucrează în acest moment. Ceea ce se cunoaşte cu exactitate este doar cuantumul noii taxe – care va fi de 2 lei pe ora de staţionare, aşa cum a fost prinsă în proiectul de taxe şi impozite pe anul 2017.