Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a participat, marți, la deschiderea celei de-a 25-a Conferințe Anuale și Adunări Generale a Asociației Aeroporturilor din România (AAR), prilej cu care a evidențiat investițiile realizate la Aeroportul Internațional Craiova, principalul proiect de succes al administrației doljene.
„Suntem onorați să găzduim această întâlnire la Craiova, într-un loc în care încă ne considerăm pionieri în privința aviației, dar unde, prin eforturi deosebite, demersul nostru începe să prindă tot mai mult contur, iar aeroportul să cunoască o frumoasă evoluție. Putem spune că în acest an traficul de pasageri va depăși numărul total de locuitori ai municipiului Craiova, pentru că estimările ne arată că vom ajunge la aproximativ 425.000 de călători. Așa cum a relevat-o și presa centrală de specialitate, activitatea Aeroportului Internațional Craiova, raportată la cea din 2010, a înregistrat o creștere cu peste 790 la sută. Sunt convins că în anii următori vom avea o altă etapă în dezvoltarea acestui obiectiv strategic al Consiliului Județean Dolj. Județul nostru se bucură și de o bogată tradiție în aviație, fiind o zonă care i-a dat României pe mulți dintre pionierii acestui domeniu, dacă ar fi să ne referim doar la faptul că Doljul a fost leagăn al copilăriei pentru inventatorul avionului cu reacție, ilustrul Henri Coandă. Craiova a jucat un rol major și în industria aeronautică, prin Fabrica de Avioane, care anul acesta a marcat 45 de ani de la înființare. Vreau să vă mulțumesc, cu acest prilej, pentru faptul că ne-ați primit în această mare familie, pe care o reprezintă Asociația Aeroporturilor din România, și să vă asigur că nu vom dezamăgi”, a declarat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.
Alături de președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, administrația județeană a mai fost reprezentată de vicepreședintele Cosmin Vasile. De asemenea, la deschiderea evenimentului au mai participat primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor Dragoș Titea, președintele AAR, David Ciceo, directorul general al Autorității Aeronautice Civile Române, Armand Petrescu, directorul general al Direcției Transport Aerian din cadrul Ministerului Transporturilor, Mihail Victor Ionescu, și directorul general al Aeroportului Internațional Craiova, Mircea Dumitru. La eveniment a fost prezent și fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu.