Primarul Lia Olguța Vasilescu a inaugurat oficial Grădina Botanică a Craiovei

“Grădina Botanică este în mare parte finalizată, în sensul că s-a decolmatat lacul, s-au scos undeva la 60 de remorci de mâl şi plante care erau pe albia acestui lac. Apa încă nu este limpede pentru că durează un an de zile ca să se limpezească după aceste decolmatări. De asemenea, s-a făcut aici o pistă pentru alergare pentru că ne-am dat seama încă din momentul în care s-a deschis publicului Grădina Botanică de faptul că erau foarte mulţi craioveni care îşi doreau să alerge şi atunci am preferat ca ei să alerge doar în zona din spate ca să nu îi deranjeze pe cei care vin să admire plantele sau pe cai care se plimbă cu copiii cu cărucioarele  şi credem noi că este un lucruu bun e care l-am făcut pentru că deja, în fiecare dimineaţă este plin aici de craioveni care vor să alerge. Sigur că ea nu este pe deplin finalizată pentru că sunt încă nişte specii rare de plante care au fost cerute de Universitate şi care trebuiesc luate prin licitaţie publică şi atunci ele vor veni pe măsură ce vom reuşi să relizăm aceste licitaţii. Undeva în primăvară vom avea o mare parte din aceste plante. Unele sunt specii rare care nu se găsesc nici măcar în Europa, sunt de pe alte continente.

bot-1

 Olguța Vasilescu:  A fost o provocare foarte mare pentru cei de la RAADPFL  

„Am mai făcut un foişor japonez pe care îl vedeţi în spate. Urmează ca în perioada de toamnă, când urmează plantările, să aducem aici şi plante specific grădinilor japoneze. Foişorul a fost lucrat de angajaţii noştrii de la RAADPFL. A fost şi pentru ei provocare. Mie mi se pare că a ieşit foarte bine şi s-au ales bine şi culorile. Am pus piatră peste tot, şi pentru susţinerea acestor maluri de pământ care se puteau prăbuşi, dar şi la intrarea în Grădina Botanică, unde era foarte urât, un fel de ciment”.

bot

„Tot în această perioadă trebuie să ne vină şi plăcuţele care vor trebui să fie puse lângă plante. Noi am făcut deja achiziţia, dare le nu au ajuns. Mai este un loc de joacă, el apare în proiectul iniţial al lui Buia pe care încă nu l-am pus la punct pentru că încă căutăm care sunt cele mai bune variante de a face acest loc de joacă”. „Universitatea mai are de refăcut sera astfel încât ea să arate foarte bine. Grădina Botanică este deschisă publicului şi putem spune că la ora actual ea poate fi vizitată în proporţie de 100%, dar, aşa cum vă spuneam, mai sunt mici retuşuri de făcut care nu se fac neapărat la începutul acestui an. Poate să dureze şi doi-trei ani până să avem toată vegetaţia necesară unei adevărate grădini botanice. A fost o provocare foarte mare pentru colegii noştri de la RAADPFL. Craiovenii nu vor putea intra în Grădina Botanică pe iarbă, dar vesetea bună este că în Parcul Nicolae Romanescu, unde o să trebuiască să ne apucăm de replantări, să punem gazon pe unele porţiuni, poate şi flori pe alte porţiuni în mod sigur li se va permite craiovenilor să calce pe iarbă”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. “În viitorul apropiat o să reuşim să le dăm o altă faţă serelor ca să nu mai fie un discomfort vizual. Colaborarea dintre Primăria Craiova şi Universitatea din Craiova este din ce în ce mai bună. Aşa cum spunea doamna primar, specialiştii noştri de la Horticultură lucrează foarte bine cu RAADPFL-ul. Vom avea şi zone cu specii exotice.  Grădina Botanică arată aşa cum trebuia să arate de mult. Craiovenii au o oază de linişte şi de frumuseţe ” a declarat Cezar Spânu, rectorul Universităţii din Craiova.

foto: facebook, Lia Olguta Vasilescu