Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a votat la Liceul CFR. Ministrul a delarat că speră ca referendumul să fie validat. “Am votat astăzi cu gândul că se va depăşi chiar pragul aşteptat pentru că este după Revoluţie cred că singurul referendum la care s-au pronunţat mai mult de 500.000 de persoane prin dreptul la iniţiativă, chiar 3 milioane de persoane, ceea ce este o cifră record pentru România în ultii 30 de ani. Sper din toată inima că o să avem peste 6 milioane de persoane care se vor prezenta la vot pentru a spune da sau nu, în funcţie de ceea ce îşi doresc.

Este un referendum obligatoriu faţă de altele de până acum care au fost doar consultative, acesta devine o obligaţie pentru Guvernul României să se preocupe şi să facă toate diligenţele astfel încât Consituţia să poată fi votată aşa cum şi-au dorit cei trei milioane de români. Nu ştiu exact care va fi rezultatul, pot doar să îl intuiesc şi sper din toată inima că am votat pentru rezultatul pe care îl aşteaptă cei mai mulţi dintre români. Toată familia mea va veni astăzi la vot fară niciun fel de dubiu”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

https://www.facebook.com/punctcv/videos/936934863184297/