28 martie 2024
0 0
Read Time:2 Minute, 23 Second

48 de utilaje și aproape 500 tone de material antiderapant, folosite pentru deszăpezirea Craiovei în intervalul 5 ianuarie 2017, ora 21.30-6 ianuarie 2017, ora 07.00

 

 Echipele angrenate în activitatea de deszăpezire au acționat, începând din data de 5 ianuarie 2017, ora 21.30, pentru degajarea zăpezii și combaterea poleiului, folosind 48 de utilaje și 489,2 tone de material antiderapant (sare industrială și nisip în amestec, clorură de calciu) pentru menținerea în stare de funcțiune a căilor publice de pe teritoriul municipiului Craiova.

 Pe fondul atenționării cod galben sub care se află Craiova în intervalul 5 ianuarie 2017, ora 22.00-6 ianuarie 2017, ora 20.00, s-a intervenit inițial pentru combaterea poleiului atât în zonele de risc de pe teritoriul municipiului (intersecții, zone de pantă, sensuri giratorii și pasaje), pentru a preveni incidentele cauzate de apariția înghețului, cât și pe arterele, străzile secundare și aleile din toate cartierele Craiovei. Aproape 490 tone de material antiderapant (sare industrială și nisip în amestec, clorură de calciu) au fost împrăștiate pe străzile din municipiu în primele nouă ore de acționare. Ulterior, utilajele specializate au trecut la degajarea zăpezii depuse pe carosabil, astfel încât la primele ore ale dimineții traficul să se desfășoare în condiții normale.

„Facem apel la craioveni să parcheze doar în locuri special amenajate în acest sens pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acționeze în condiții de siguranță”, a declarat Mihai Butari, director general în cadrul SC Salubritate Craiova SRL.

Începând din această dimineață, de la ora 6.00, 450 de lucrători din cadrul SC Salubritate Craiova SRL, Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova, Companiei de Apă Oltenia, RAT SRL și Termo Craiova SRL îndepărtează zăpada depusă pe trotuare, prioritare fiind stațiile de autobuz, căile de acces către instituții publice și spitale.

Având în vedere prognozele meteorologice, care prevăd, pentru următoarea perioadă, temperaturi negative care pot ajunge în Craiova până la -20 grade Celsius în timpul nopții, pentru a evita incintele cauzate de apariția înghețului, reamintim craiovenilor dar și agenților economici care dețin puncte de lucru pe teritoriul municipiului că, potrivit art 33, lit. k din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 319/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum și stabilirea, constatarea și sancționarea faptelor care constituie contravenții, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a îndepărta zăpada și gheața de pe trotuare, aflate în fața imobilelor deținute cu orice titlu, depozitarea făcându-se, în cazul în care în zonă nu există spațiu verde, în grămezi amplasate la marginea trotuarului, fără a împiedica circulația pietonală. Potrivit aceleiași prevederi, este interzisă degajarea zăpezii și a gheții pe partea carosabilă.

De asemenea, proprietarii și chiriașii au obligația, conform art 4 (1) lit. b din cadrul Regulamentului sus-menționat, să înlăture sloiurile de gheață (țurțuri) formate la streșini.

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
0 Shares