„Suntem din nou împreună, după doi ani. Mă aflu într-o postură nouă în organigrama clubului. Am o experiență mare în fotbal, de aproape 45 de ani, dar e ceva nou pentru mine. Nu le stăpânesc pe toate și sunt în perioada în care încerc să învăț. E un club care în această periodă, 2013-2019, a evoluat foarte mult și a plecat dintr-o poziție în care a început să construiască absolut tot de la zero. Sper că ne vom întări în perioada în care eu voi fi aici. Sper să fiu respectat, așa cum și eu promit că voi respecta pe voi (n.r – pe ziariști). Nu aș vrea să se spună ceva despre mine și Devis Mangia pentru că eu nu vizez postul de antrenor. Am spus acum ceva timp că nu voi mai reveni pe banca tehnică a unei echipe. Așa că nu vrea să văd niciun fel de comentarii, ca să clarific acest lucru”, a spus Cârțu la conferința de presă.