Mihăiță Cocîrlă a pornit, în 2020, pe un drum plin de obstacole, dar a ajuns la succes prin gestionarea responsabilă a banilor publici. A plătit datoriile lăsate de foștii primari și a reușit să construiască un proiect pentru dezvoltarea comunei, care continuă în 2024
Mihăiță Cocîrlă este edilul care a produs și continuă să aducă schimbarea și dezvoltarea în Izvoare. Prin eforturile sale, comuna a început să se schimbe în bine: drumuri renovate, inițiative noi, servicii publice îmbunătățite și un mediu mai curat. Chiar dacă se află în fruntea unei comune mici, a abordat cu responsabilitate și atenție bugetul primăriei. A eliminat cheltuielile nejustificate și a făcut economii, implicând localnicii în proiectele de interes comun.
Mihăiță Cocîrlă s-a născut și a copilărit în Izvoare. A dezvoltat o afacere în comună, iar din anul 2020 ocupă și funcția de primar al localității. Când a preluat mandatul, a găsit o unitate administrativă plină de datorii, cu procese judecătorești pe rol și fără nici un proiect.
„Când am venit la primărie, în anul 2020, am aflat că foștii edili au lăsat în urmă datorii foarte mari. Am fost nevoiți să plătim penalități, apoi daune în procese. Practic am avut de efectuat un lung șir de plăți, iar încasări la buget nu am avut mai deloc. Am fost nevoiți să gândim un plan de dezvoltare pe termen lung, cu bani puțini”, a spus Mihăiță Cocîrlă.
Din experiența dobândită la conducerea firmei sale, edilul știa foarte bine că bugetul trebuie să fie foarte bine gestionat ca să existe un echilibru între venituri și cheltuieli. A prioritizat cheltuielile și a încercat să elimine risipa din bani publici. În plus, pentru multe dintre proiectele sale, edilul Mihăiță Cocîrlă a apelat la sprijinul voluntarilor, ca să facă economii la buget.
Pe lângă economii, edilul din Izvoare s-a apucat să scrie proiecte și a pus pe lista sa de priorități mai multe obiective pentru a le face viața mai bună localnicilor.
„Am refăcut infrastructura de șanțuri în Corlate, distrusă complet din cauza inundațiilor. Au fost folosite fonduri de la bugetul local în valoare de 200.000 de lei. Am înlocuit tuburile și, zicem noi, acum această infrastructură poate prelua o cantitate mai mare de apă atunci când avem precipitații abundente și scurgeri de pe versanți”, a spus Mihăiță Cocîrlă.
Utilajele grele scoase din comună cu investiții în infrastructură
Un alt obiectiv fost scoaterea utilajelor grele din centrul localității. Așa că a realizat o centură ocolitoare ca să nu se mai blocheze traficul. „Am realizat o centură care începe de la intrare dinspre satul Corlate. Astfel, utilajele grele care trebuie să ajungă în satul Domnu Tudor să nu se mai blocheze. Am reușit să pietruim un sfert din lungimea pe care am planificat-o. Acum, toți fermierii care au treabă în zonă, circulă pe acolo. Am fost ajutați de voluntari. Am pus umăr la umăr atât noi, cei care lucrăm la primărie, cât și localnicii, fermierii. Zece tractoare au lucrat zi de zi”, a explicat edilul Mihai Cocîrlă.
De asemenea, primarul s-a gândit și la elevii din localitate, așa că a apelat la Consiliul Județean Dolj, iar comuna a fost prinsă într-un proiect prin care va primi un microbuz școlar hibrid. Iar proiectele în educație nu se opresc aici.
„Tot prin intermediul Consiliului Județean Dolj, am fost prinși într-un proiect de dotare cu mobilier și echipamente digitale. Avem 123 de copii la școala din localitate care merită să beneficieze de condiții moderne de învățare”, a adăugat Mihăiță Cocîrlă.
Strategie pentru dezvoltare: rețea de apă și străzi modernizate
Edilul și echipa sa implementează, în acest moment, și un proiect care vizează înființarea rețelei de apă și canalizare în satul Domnu Tudor. A fost deja semnată cererea de finanțare și a fost anunțat câștigătorul licitației.
„Valoarea proiectului este de 15 milioane de lei. Astfel, vor fi construiți 8,5 kilometri de rețea de apă și 10 kilometri de rețea de canalizare. În plus, va fi montată o stație de epurare mai mare. Am gândit proiectul și pentru extinderea rețelelor în alte zone ale localității, de aceea am mers pe achiziția unei stații de epurare de capacitate mare”, a mai spus candidatul PSD, Mihăiță Cocîrlă.
Totodată, în mandatul 2020-2024 a fost realizată cadastrarea tuturor străzilor din intravilan.
Edilul Mihăiță Cocîrlă a vrut să schimbe fața localității, dar și mentalitățile oamenilor, așa că i-a chemat pe toți locuitorii să dea o mână de ajutor pentru a ecologiza comuna. Câteva mii de tone gunoaie au fost ridicate, selectate și reciclate.
„Am avut nenumărate acțiuni pentru colectarea selectivă a gunoaielor aruncate pe câmpurile din localitate. Am apelat la voluntari, la copii. Am arătat că împreună putem face lucruri mari cu resurse financiare limitate. În acest fel, am reușit să economisim bani, dar să avem grijă și de natură”, a adăugat Mihăiță Cocîrlă.
La capitolul realizări, Cocîrlă a mai reabilitat două cișmele pe care le-a redeschis pentru comunitatea din Izvoare. De asemenea, a fost realizat un proiect de asfaltare pe 4 kilometri de drum între Corlate și Izvoare, iar unele străzi au fost pietruite.
CE ÎMI PROPUN
- Extinderea rețelei de apă în satul Izvoare, asigurând accesul la apă potabilă și servicii sanitare pentru locuitorii de pe străzile Motreni, Iliuță Rudăreanu, Ulmului, Zambilelor și Căzăniei
- Realizarea rețelei de canalizare pentru întreg satul Izvoare, care va fi conectat la stația de epurare deja montată în cadrul proiectului câștigat în satul Domnu Tudor
- Lucrări de asfaltare pe străzile Petre Vancea, Vinalcool, Șoseaua Caraula și Gorjenilor
- Refacerea drumurilor de exploatare agricolă din sat
- Extinderea centurii ocolitoare și în alte zone ale localității reprezintă un obiectiv prioritar pentru echipa noastră
- Reabilitarea și modernizarea căminul cultural din localitatea noastră
Mihăiță Cocîrlă, primarul comunei Izvoare: „În calitate de fost antreprenor și primar, cred cu tărie în utilizarea inteligentă și eficientă a fiecărui leu din bugetul nostru. Prin economisirea banilor publici și evitarea risipei, ne asigurăm că sumele din visteria localității sunt investite acolo unde pot avea un impact real, permițându-ne să finanțăm proiecte mai ambițioase care aduc beneficii pe termen lung comunității noastre. Prin această abordare, optimizăm resursele financiare existente, dar și un model de sustenabilitate economică pentru întreaga noastră comunitate. Cu fiecare pas pe care îl facem înainte, transformăm Izvoare într-o localitate modernă, unde fiecare locuitor poate să se bucure de o viață mai bună. Prin responsabilitate și determinare, continuăm împreună pentru a crea o comună mai bună pentru generațiile viitoare.”
Comandat de PSD Dolj, executat de SC SMARTEAM SRL, CUI mandatar financiar 21240002.