25 septembrie 2023
0 0
Read Time:1 Minute, 10 Second

Universitatea Craiova o va înfrunta luni, de la ora 21:30, pe Farul Constanța. Rădoi se teme de atacanții lui Hagi și spune că echipa Regelui se bate la titlu.

„Întâlnim cea mai puternică echipă până în acest moment din campionatul României. Dacă mi-e frică de ceva la această partidă, mi-e frică de cei doi atacanți, Alibec și Munteanu. E normal să vină oameni pentru Gică Hagi oriunde în România și nu numai în România. Pe unde am jucat și eu, prin Golf, oamenii vorbeau numai de el. În Turcia când ne duceam în cantonamente, la fel în Cipru. A creat o echipă minunată anul acesta, o echipă care chiar se poate bate la titlu și mi-aș dori din suflet, așa, ca o ambiție personală, să pot să-mi bat unul dintre profesori”, a declarat Mirel Rădoi.

HAGI: Întâlnim o echipă foarte, foarte bună, tehnică şi care are ritm şi intensitate

„Am avut un meci la Cluj pe care am reuşit să-l câştigăm, acum cu FCSB acasă şi după aceea la Craiova, cu trei echipe care au participat în Europa, să zicem, dintre cele mai bune sau cele mai bune din România. Jucăm acasă, trebuie să ne ridicăm nivelul. Trebuie să uităm meciul de la Cluj, pentru că fiecare meci e diferit, adversarii diferiţi. Întâlnim o echipă foarte, foarte bună, tehnică şi care are ritm şi intensitate”, a declarat Hagi.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
0 Shares