SCRISOARE DESCHISA catre reprezentantii Clubului Sportiv si orasului Craiova
Am incercat mereu sa nu criticam nefondat si pripit. Pentru ca greseli, atat sportive cat si de imagine au fost multe si mari, chiar de la inceputul readucerii la viata a Stiintei. Reunirea de la Mogosoia, conferintele de presa din 2013 in care reprezentanti ai clubului lasau sa le scape, din superficialitate, afirmatii de genul „asta este o echipa noua” in loc sa sublinieze legatura indisolubila dintre Clubul Sportiv si istoria Universitatii Craiova, sunt toate gafe de imagine care ne-au costat si inca au efecte.
Pentru ca au fost perfect speculate de mititelu si oamenii lui, din presa sau din diverse cercuri, creand o imagine falsa si manipulatoare care s-a rostogolit ca un bulgare de zapada intr-o comunitate alb-albastra fara busola, dupa ani in care Craiova fotbalistica n-a mai existat.
Reactiile conducatorilor clubului nostru lipsesc cu desavarsire cand o parte a presei de la bucuresti ni se adreseaza cu sintagma „CraiOlguta”, in timp ce chiar si azi, oficiali ai clubului folosesc ei insisi prescurtarea “CSU” in loc de Universitatea Craiova – nu spunem ca e vreo rusine, dar e inadmisibil sa nu fii atent la astfel de detalii cand acest apelativ e obsesiv folosit la adresa Craiovei cu sens peiorativ. Pacat ca acesti domni au inteles cum gandesc suporterii prin partea asta a tarii si au inceput sa puna la loc de cinste simboluri istorice (precum sigla din 1983) cam tarziu si inca insuficient.
Azi, cand suntem la aproape 3 ani de cand am pornit cu totii la acest drum, unul mai anevoios decat ne-am fi imaginat, pesimismul pare sa fi pus stapanire pe noi toti. Nu vom capitula, nu vom abandona sa luptam pentru ca istoria Stiintei sa nu dispara! Ramanem alaturi de Universitatea Craiova si vom face orice ca focul acestei legende sa nu se stinga niciodata.
Dar din pacate, cu amaraciune o spunem, ceea ce se intampla in ultima perioada la Universitatea Craiova nu mai are nicio legatura cu ceea ce suporterii acestei echipe isi doresc si au sperat. Lipsa oricarui transfer care sa intareasca echipa inaintea acestui sezon (Craiova a fost echipa care s-a miscat cel mai rau din toata Liga I), completata de pierderea capitanului echipei si acum ratarea playoff-ului inseamna implicit balacirea in aceeasi zona de mediocritate pe care chiar investitorii de azi o condamnau in 2013.
Incapacitatea de a gestiona o situatie precum cea din cazul Dananae, cu care orice club se intalneste inevitabil odata la ceva timp, e imposibil de justificat. Iti aduce pur si simplu aminte de mititelu. Indiferent la sugestia cui a fost adus un jucator care nu da randament, oricat de neinspirat a fost un anume transfer, solutia aleasa de manager pentru rezolvarea problemei a fost catastrofala, aducand o sanctiune grea pentru Stiinta. Pentru ca in conditiile despartirii de mai multi jucatori si a interdictiei de a legitima altii pana in 2017, aceasta eroare de management poate aduce un lot mult diminuat valoric, cu prea multi tineri (iar echipa secunda ocupa locul 11 in Liga a III-a) si poate insemna condamnarea la o continua lupta pentru evitarea retrogradarii!
Lipsa implicarii in educarea tinerilor adusi sa imbrace in viitor tricoul Stiintei, lipsa oricarei preocupari de a transmite ceva din spiritul Craiovei acestor pusti, sunt vizibile si nici acestea justificabile. In conditiile in care sunt multi componenti ai Craiovei Maxima care pot insufla acest spirit copiilor, nu e admisibil sa-i vedem pe acestia imbracand tricouri ale marilor noastre rivale, chiar si in vacante la turnee de amatori.
Acum 2 ani si jumatate ni se vorbea despre listari la bursa „in perioada imediat urmatoare” si lupta pentru primele locuri si trofee in urmatorii ani, dar constatam la inceput de 2016 ca suntem afara din Cupa Romaniei, afara din Cupa Ligii, afara din playoff-ul celei mai slabe Ligi 1 din ultimii 10-15 ani, iar clubul nu e in stare nici macar sa-si apere imaginea printr-un minim cod de conduita impus propriilor jucatori. Mai mult, indiferent in ce masura ar fi indreptatita indignarea suporterilor fata de acei baieti, e inadmisibil sa nu avem nici pana in acest moment o reactie de la club – fie ca e vorba de o dezmintire oficiala, un comunicat, niste scuze din partea tinerilor jucatori, orice… Nimic!
Esecurile celor care au luat decizii, investitori sau cei mandatati de ei sa gestioneze situatia, sunt evidente si nu ne putem preface ca nu le vedem, oricat de pozitiv ne-am propune sa gandim.
Bomboana pe coliva este hotararea de a-l numi pe Daniel Mogosanu antrenor. Asa ceva nici macar nu mai poate fi comentat, pentru ca depaseste orice inchipuire si arata ca actualii investitori nu mai sunt dispusi sa cheltuie nici un cent, chiar cu riscul de a sacrifica rezultatele echipei…
● ● ● ● ● ● ● ● ● ●
Dupa toate aceste gafe repetate, atat de imagine cat si pur sportive, CREDEM CA E NEVOIE SA SE SCHIMBE CEVA la Universitatea Craiova.
Desi poate ca unii o interpreteaza prea rebela, sau prea dura, atitudinea noastra s-a vrut mereu a fi una constructiva.
Dar sincera si cat mai lipsita de compromisuri. Faptul ca nu acceptam ajutoare din partea clubului si a nimanui, ca ne platim singuri totul, bilete, deplasari, mesaje si materiale sau abonamente, ar trebui sa spuna totul despre intentiile noastre.
Nu vrem imagine, nu ne intereseaza sa fim considerati „importanti”, nu avem nevoie de laude, nu cerem nimic de la nimeni pentru noi. Vrem doar ca spiritul acestui club sa nu moara, iar generatiile de craioveni si olteni care ne vor urma prin peluze sau tribune sa poata avea privilegiul si onoarea pe care am avut-o si noi – aceea de a putea iubi Universitatea Craiova!
LE CEREM CELORLALTE DOUA ENTITATI, care reprezinta identitatea Universitatii Craiova (Clubul Sportiv) si orasul Craiova (reprezentantii urbei), SA SE IMPLICE si sa redreseze situatia!
Stiinta a fost refondata pentru ca o umilinta mai mare pentru acest club de legenda decat aceea ca drumul sau prin istorie sa fie oprit de un fost brutar nu putea exista. Aproape ideal ca si concept, format dintr-o triada compusa din Clubul Sportiv istoric, oras si un grup de investitori privati, proiectul incepe insa sa fie ruinat, treptat, de decizii de neinteles ale partii administrative (investitori sau managerii numiti de ei).
LE CEREM SA SE IMPLICE oamenilor care conduc Clubul Sportiv de drept public si orasul Craiova! E timpul sa luati atitudine!
Stiinta nu mai este echipa copiilor nimanui! E, in sfarsit, echipa suporterilor, a oamenilor din Craiova! Ajutati-o, fara s-o folositi ca arma unul impotriva altuia! N-o amestecati in luptele politice, asa cum a facut mereu mititelu! Demonstrati maturitate si nu permiteti ca echipa sa sufere!
UNIVERSITATEA CRAIOVA e MAI PRESUS DE ORICE LUPTE POLITICE!
O vrem sus, luptand pentru glorie si trofee, asa cum ne-am imaginat-o mereu din povestirile parintilor nostri si asa cum unii dintre noi am apucat-o, nu la periferia fotbalului romanesc, chinuindu-se sa se salveze de la retrogradare!
Nu vrem sa asistam la inaugurarea noului stadion pe care se va scrie in urmatoarele decenii istoria fotbalului craiovean din postura unei echipe aflate in subsolul clasamentului sau in Liga a II-a!
Nu suntem nici panicarzi, nici prapastiosi, dar tragem un semnal de alarma!!
STIINTA ARE NEVOIE DE VOI !!!