În cazul în care un alegător prezintă simptome respiratorii evidente (de exemplu, tuse, rinoree, dificultăți în respirație) sau este febril (este depistat cu temperatură de peste 37,3ºC), personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare va organiza accesul prioritizat al acestuia în localul de vot după cum urmează:
a) alegătorul va purta mască, astfel încât să acopere nasul și gura, și va fi menținut la distanță de celelalte persoane în exteriorul sediului secției de votare;
b) se va identifica rapid numărul secției de votare la care alegătorul este arondat și va fi anunțat președintele biroului electoral al secției de votare de existența cazului unui alegător ce necesită acces prioritizat;
c) în localul de vot se vor face pregătirile necesare, astfel încât respectivul alegător să petreacă cât mai puțin timp în interiorul acestuia;
d) alegătorul își va dezinfecta mâinile la intrarea în sediul secției de votare;
e) alegătorul va fi condus de către un membru al personalului tehnic al biroului electoral al secției de votare în interiorul sediului secției de votare până la intrarea în localul de vot, evitând contactul fizic cu suprafețele sau cu alte persoane;
f) după îndeplinirea cu celeritate a formalităților prevăzute de lege, alegătorul va vota în cabina de vot care este mai apropiată de intrarea în localul de vot;
g) după finalizarea procedurilor de votare prevăzute de lege, alegătorul va fi condus în afara sediului secției de votare;
h) cabina de vot va fi dezinfectată prin ștergerea suprafețelor prin pulverizare cu un dezinfectant pe bază de alcool și prin ștergere cu o lavetă curată ce va fi aruncată după folosire; acolo unde este posibil, după primul alegător febril și/sau cu simptome respiratorii, cabina va fi rezervată până la sfârșitul zilei de votare doar alegătorilor febrili și/sau cu simptome respiratorii;
i) alegătorului i se va recomanda purtarea măștii de protecție până la domiciliu, evitarea transportului în comun, contactarea medicului de familie sau a serviciului 112, după caz;
j) în cazul în care starea medicală a alegătorului este deteriorată, se va contacta serviciul 112, iar acesta va fi izolat într-o sală separată, evitând contactul cu alți alegători sau cu alte persoane, și va fi supravegheat până când va fi preluat de personalul medical.