Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a inspectat sâmbătă șantierul din centrul istoric al Băniei. Primărița s-a declarat mulțumită de stadiul lucrărilor și a anunțat că în aprilie centrul vechi va fi inaugurat.
“Lucrarea este în grafic, mai sunt două luni de lucru, acum au intrat pe Plopşor şi mai sunt de pus în funcţiune fântânile arteziene, de placat cu lemn băncuţele şi, de asemenea, statuile la care se lucrează. O să fie cinci statui din perioada interbelică, plasate în diverse colţuri ale centrului vechi. Suntem foarte mulţumiţi de cum derulează lucrările la centrul vechi, în luna aprilie, aşa cum s-a spus, putem să dăm drumul la centrul vechi”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, citată de micapi.ro.
Edilul-șef a anunțat că este gata și concursul pentru piaţeta de la Sfântul Ilie: Urmează să se jurizeze pentru a se alege cel mai bun proiect. Primarul a dezvăluit că și zona Bazarului va fi reamenajată: Vrem să punem dale pe jos, să fie văruite proprietăţile stânga-dreapta, iar pe sus să fie vitralii care să permită accesul luminii”.
Legat de clădirile care nu se integrează în peisaj, primărița a găsit o soluție: Vrem să le acoperim cu iederă sau cu un material care este un fel de mochetă, dar care arată foarte bine. Clădirile vizate sunt: blocul de la Femina, blocul unde este Piaţeta Sfântul Ilie şi sediile băncilor din zonă”.