Comuna Isalniţa, în calitate de reprezentant al parteneriatului public-privat GAL Ţinutul Băniei din judeţul Dolj, anunţă demararea procesului de elaborare a strategiei de dezvoltare locală pentru perioada 2023-2027 a teritoriului parteneriatului GAL Ţinutul Băniei. Acesta are loc în cadrul proiectului “ SPRIJIN PREGĂTITOR PENTRU ELABORAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE LOCALĂ A TERITORIULUI PARTENERIATULUI ŢINUTUL BĂNIEI”, proiectul finanţat în cadrul Submăsurii 19.1 ”Sprijin pregătitor” prin PNDR 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului este creșterea capacității de colaborare la nivel teritorial în scopul elaborării strategiei de dezvoltare locală.
Parteneriatul public-privat GAL Ţinutul Băniei cuprinde teritoriul a 5 unităţi administrativ teritoriale din Dolj, comunele Almăj, Coţofenii din Faţă, Goieşti, Işalniţa şi comuna Şimnicu de Sus.
Parteneriatul propune elaborarea unei strategii de dezvoltare locală ce va promova un set coerent de măsuri, adaptate priorităţilor specifice teritoriului şi valorificării potenţialului autentic local al teritoriului.
Elaborarea strategiei va fi realizată cu ajutorul actorilor locali bine informaţi si prin implicarea activă a tuturor partenerilor, care vor reprezenta un factor decizional puternic şi vor purta responsabilitatea evoluţiei în timp a teritoriului viitorului GAL.
Cele mai semnificative directii de dezvoltare vizate de parteneriatul GAL Tinutul Baniei sunt urmatoarele :
diversificarea activităţilor economice non-agricole și încurajarea micilor întreprinzători din spaţiul parteneriatului;
crearea, îmbunătăţirea și diversificarea facilităţilor de dezvoltare economică, infrastructura fizică locală la scară mică;
creșterea atractivităţii teritoriului parteneriatului și diminuarea migraţiei populaţiei, în special a tinerilor;
îmbunătăţirea incluziunii sociale inclusiv în ceea ce privește grupurile minoritare/ etnice, protejarea și conservarea patrimoniului natural și cultural rural;
diversificarea ofertei de recreere, încurajarea iniţiativelor de dezvoltare locală cu un grad ridicat de integrare socio-economică teritorială.
Parteneriatul Tinutul Baniei va încuraja proiectele inovative ce sunt în acord cu obiectivele de dezvoltare locală ale comunității, proiectele sprijinite la nivelul strategiei de dezvoltare locală având un impact pozitiv asupra obiectivelor FEADR.
Noua strategie de dezvoltare locală a teritoriului aferentă perioadei 2023-2027 este plasată sub responsabilitatea comunității. Ai șansa să participi la stabilirea priorităților de dezvoltare din comunitatea ta!
Implică-te în dezvoltarea ei şi spune-ţi părerea despre nevoile din localitatea ta! Participă la întâlnirile de animare organizate îm comuna ta!
Intră pe pagina de Facebook a GAL Ţinutul Băniei şi vezi calendarul întâlnirilor de animare!
Răspunsurile tale vor conta!
Dacă vrei să te implici și să participi la creionarea viitoarei strategii de dezvoltare locală, te invităm să completezi chestionarul de aici: forms.gle/sopvbUbeNVQ779Ki9
Chestionarul se adresează locuitorilor sau persoanelor fizice si juridice care își desfășoară activitatea în teritoriul parteneriatului Ţinutul Băniei.
Acţiune de publicitate realizată în cadrul proiectui finantat in cadrul Submasurii 19.1 ”Sprijin pregatitor” prin PNDR 2014-2020.
Proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este implementat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.PN DR este finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.