Acuzațiile de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, nu se susțin. Este concluzia raportului întocmit de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovări.
Potrivit raportului, făcut public de stiri.tvr.ro, ”elementele listate ca „detectate” în sesizare și, drept urmare, declarate a fi suspectate de plagiat, se regăsesc sub forma unor grupări de cuvinte disparate care nu reprezintă formulari de idei, concepte, etc. Ele constituie, de regulă, o concentrație inferioară unui volum procentual de 1% din întregul text al Tezei de Doctorat. – textul aparut pe internet la adresa: expresul.ro și folosit ca bază a analizei de plagiat de către reclamantă reprezintă, de fapt, o postare proprie a Dnei Dr. Lia Olguța Vasilescu preluată de dumneaei din Teza proprie de doctorat, data postării fiind ulterioară datei de susținere a Tezei. Drept urmare acest text, care constituie și o parte principală în formularea acuzației, nu poate fi considerat ca bază incriminatorie de plagiat. – este de remarcat, în plus, faptul că totalul elementelor detectate ca „grup de cuvinte” plagiate constituie un volum inferior unui procent de 5% din volumul lucrării. Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării stabileşte, pe baza analizei tuturor informațiilor aflate la dispoziție și menționate în prezentul Raport, că acuzațiile de plagiat nu se susțin”
Reacția primarului Craiovei după decizia Consiliului Național de Etică:
”Ia sa vedem cate emisiuni imi dedica acum B1 tv ca sa isi ceara scuze, dupa ce pe toata perioada Craciunului de anul trecut au sustinut aberatiile unei basiste notorii sau daca Pro tv isi va incepe jurnalul de stiri cu titlul „Olguta Vasilescu NU a plagiat in teza de doctorat”, dupa ce data trecuta a lansat acuzatii mizerabile fara vreun fundament. Cum am anuntat deja, ma voi adresa instantei depunand plangere impotriva tuturor celor care au pus la cale acest atac politic. Am lucrat o teza de doctorat de care sunt mandra, ani de zile, cercetand un sociolog interzis decenii la rand si prezentand pentru opinia publica tezele celui care a inventat ” teoria elitelor”. In plus, am tradus „Tratatul de sociologie generala” de Vilfredo Pareto, din italiana, cuprinzand aproape 2000 de pagini. O munca pentru care nu am primit niciun fel de apreciere de la scoala romaneasca de sociologie, ci dimpotriva, am fost batjocorita pe parcursul unui an intreg”