Casiera de la Tîrgul Municipal va fi cercetată disciplinar după ce a fost fotografiată de realizatoare Tv, Vlad Carmina Alina în timp ce îi jecmănea pe  comercianţii de legume si fructe.

Totul a început de la o postare pe facebook care în scurt timp a devenit virală.

1

FOTO: Vlad Alina Carmina

„O cunoaste cineva, cumva pe d-na din imagine? Este cea imbracata cu jacheta portocalie. Este inspector la tirguri si piete, asa mi s-a spus. Ce credeti ca facea azi dimineata, pe la 8:30, in Tirgul Municipal? Se ducea din comerciant in comerciant si… facea piata, dar cum? Isi indesa tot ce ii trebuia, in plase, fara sa plateasca. Cind m-am dus sa cumpar de la un comerciant rosii, d-na din imagine isi alegea numai rosii „pe sprinceana”, iar cind eu am vrut sa aleg mi s-a spus ca nu am voie. Cind am intrebat de ce, am fost lamurita: „d-na este inspector in piete si are dreptul, dv. sunteti client” Ups! Cind am vazut ca pleaca fara sa plateasca am intrebat: „dar nu plateste?” Raspunsul a venit imediat ‘nu v-am spus ca e inspector aici in tirg, cum sa plateasca? Asa face piata de fiecare data, iar acum se duce si la altul”. Si asa a fost. S-a dus la alt comerciant – eu am urmarit-o- a luat o alta punga cu rosii si a plecat fara sa plateasca”, a întrebat realizatoarea TV pe contul de facebook

Răspunsul a venit cîteva ore mai tîrziu chiar de la directorul SC Tîrguri şi Pieţe, Claudiu Neagoe:  „Doamna respectiva este casiera in Targul Municipal. Pentru sesizarea facuta de doamna Vlad Carmina Alina noi cei de la Sc Piete si Targuri Craiova Srl vom incepe in cadrul comisiei de disciplina o cercetare si o sa luam cele mai drastice masuri pe care ni le permite regulamentul. Daca este adevarat este regretabil sa existe oameni care sa se compromita pentru cateva kg de legume avand in vedere ca un kg de legume este aproximativ 2 lei.Multumim pentru sesizare si promitem ca lucrurile nu vor ramane asa. Doamna va fi sanctionata conform codului muncii si mutata disciplinar dupa finalizarea cercetarilor”.

Neagoe a anunţat ce se va întîmpla cu casieriţa:  „Doamna respectiva o sa fie mutata la parcarea auto din Piata Centrala unde din fericire avem sistem de supraveghere video si o sa putem monitoriza activitatea dansei. Si o ramana sub monitorizare video cat timp o sa mai conduc eu pietele din Craiova. La a doua abatere se poate aplica sanctiunea de retrogradare din functia de casier in muncitor necalificat- femeie de serviciu. Si vom aplica si aceasta masura daca nu isi schimba comportamentul.