
Comitetul Național pentru Situaţii de Urgență a upgradat măsurile pentru localitățile cu rata de incidență peste 6 la mia de locuitori. O primă decizie este că școalile nu se mai închid dacă rata de incidență trece de șase la mia de locuitori. Accesul la restaurante, spectacole, săli de fitness, piscine, locuri de joacă se face doar la 50% din capacitate. Pot intra doar cei care fac dovada vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele 6 luni.
Programul activităților economice este permis până la ora 24:00, iar în weekend, până la ora 22:00, când incidența este între 6 și 7,5 la mie. Când incidența trece de 7,5 la mie, magazinele, restaurantele și alte activități se închid la ora 22.00.
Localitățile cu peste 6 la mie intră în carantină în weekend, când circulația între orele 20:00 și 05:00 se face doar cu declarație pe propria răspundere. Sunt exceptați de la această măsură cei care au schema completă de vaccinare și cei care au trecut prin boală. În localitățile cu rata de infectare peste 7,5 la mie, măsura este valabilă pentru toate zilele săptămânii.
Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) la interior sau exterior, poate fi realizată doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane și doar dacă acestea sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;
Se propune ca în toate localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, să fie instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și
gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, în toate spațiile publice închise și deschise
Se propune ca programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, să se desfășoare doar în intervalul orar 5,00-22,00. În intervalul orar 22,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Se propune exceptarea persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 de la interdicția de circulație în afara locuinței/gospodăriei, aplicabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori