
Procurorii DNA și-au motivat propunerea de arestare pentru Cristina Calangiu prin faptul că fosta viceprimăriță a avut „o atitudinea procesuală nesinceră, forma continuată de săvârşire a infracţiunii, precum şi demersurile acesteia de a încerca să influenţeze martori ori să distrugă, să altereze şi să ascundă mijloace materiale de probă”.
„În absenţa unui răspuns ferm al autorităţii judiciare, lăsarea în libertate a inculpatei acuzată de o faptă de o asemenea gravitate, poate crea în rândul cetățenilor un sentiment de neîncredere în organele statului şi temerea că valorile sociale nu pot fi protejate în mod eficient în situaţia unor fapte de același gen (I.C.C.J., s. p., decizia penală nr. 210/2004). În situaţia în care astfel de persoane ar fi cercetate şi judecate în stare de libertate, lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor judiciare poate fi o încurajare a altor persoane să comită fapte de acelaşi gen. Arestarea inculpatei răspunde cerinţelor de actualitate, oportunitate şi proporţionalitate a arestării preventive, având în vedere că nicio altă măsură nu ar îndeplini scopul urmărit de legiuitor. (…) Rezultă aşadar că lipsirea de libertate, prin dispunerea măsurii arestării preventive se impune, luându-se în considerare interesul public ce trebuie protejat cu prioritate si fără incălcarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului, faţă de regula respectării libertăţii individuale, acest interes general al menţinerii ordinii sociale şi de drept trecând înaintea dreptului persoanei de a fi cercetată în stare de libertate si justificând privarea de libertate. (…) La aprecierea pericolului social concret al faptei săvârşite de inculpata Calangiu Cristina Mariana, care şi-a traficat funcţiile deţinute, respectiv cea de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă nr.1 Craiova şi viceprimar al municipiului Craiova, se va avea în vedere şi atitudinea procesuală a acesteia nesinceră, forma continuată de săvârşire a infracţiunii, precum şi demersurile acesteia de a încerca să influenţeze martori ori să distrugă, să altereze şi să ascundă mijloace materiale de probă (în acest sens, se vor avea în vedere convorbirile telefonice, redate în procesul-verbal din 15.04.2015 de certificare a convorbirilor telefonice înregistrate şi interceptate în baza mandatului de supraveghere tehnică nr.92/27.03.2015 al judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, vol.IV, filele 59-62). „