Poliţiştii doljeni au întocmit un dosar penal în care desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii.  Potrivit Prefecturii Dolj, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la spitalul din Calafat, s-a prezentat o femeie, de 37 de ani, din localitate, împreună cu un copil, pentru ca acesta să fie examinat din punct de vedere medical. Cea în cauză ar fi completat un chestionar pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19, precizând că nu ar fi intrat în contact cu persoane care ar putea fi infectate. Din verificările ulterioare, poliţiştii au stabilit însă că aceasta locuieşte împreună cu mai multe persoane, faţă de care fusese dispusă măsura izolării la domiciliu.