Tribunalul București: Dosarul Fațada se întoarce la DNA. Radu Marinescu: Rechizitoriul a fost anulat

Celebrul „Dosar Fațada” se întoarce la DNA după ce judecătorul de cameră preliminară a constat mai multe neregularități. Magistrații de la Tribunalul București au constat  „nulitatea relativă a actelor de urmărire penală privind pe inculpata VASILESCU LIA OLGUŢA, prin încălcarea dreptului acesteia la apărare”. Mai mult, judecătorii au decis să excludă mai multe probe declarate nelegale

laura-codruta-kovesi

Tribunalul București: În baza art.346 alin.1 şi 3 lit.a Cpp restituie cauza la Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA Secţia de Combatere a Corupţiei constatând neregularitatea actului de sesizare a instanţei care atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii cu privire la inculpaţii PREDA RADU COSMIN, POPESCU ELENA DANIELA şi VASILESCU LIA OLGUŢA. Menţine dispoziţiile încheierii de şedinţă din data de 20.09.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară şi anume: În baza art.345 alin.2 Cpp rap.la art.282 alin.1 Cpp şi art.102 alin.3 Cpp, cu ref. la art.6 din CEDO constată nulitatea relativă a actelor de urmărire penală privind pe inculpata VASILESCU LIA OLGUŢA, prin încălcarea dreptului acesteia la apărare. Exclude actele de urmărire penală efectuate de ofiţerii de poliţie judiciară fără a avea delegarea procurorului de caz şi anume: declaraţiile martorilor Selavartea Constantin, Vlăsceanu Ion, Miereanu Gabriela şi denunţul (declaraţie) formulat de Pârvulescu Ionuţ Cosmin la data de 07.03.2016. Exclude proba constând în interceptarea convorbirii ambientale dintre Vlăsceanu Ion şi Părvulescu Ionuţ din data de 19.02.2016, aceasta fiind obţinută în mod nelegal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în Cameră de Consiliu, azi, 06.10.2016

Avocatul Radu Marinescu a explicat pentru PUNCT OCHIT decizia Tribunalului București: Parchetul nu și-a îndeplinit obligatiile în cinci zile de la comunicare. Judecătorul de cameră preliminară a cerut sa se remedieze neregularitățile iar procurorul nu a reușit astfel că  i s-a anulat rechizitoriul și i s-a restituit cauza. DNA poate face contestație la Curtea de Apel București. Dacă i se respinge contestația trebuie sa primească dosarul înapoi”.

0 Shares