
Președintele PNL Dolj, deputatul Nicolae Giugea, a declarat pentru PUNCT OCHIT că la prima ședința a organizației județene va pune în discuție situația primarilor din Mischii și Sadova. „O să mă consult cu colegii mei, vedem și ce spune statutul și o să luăm o decizie”, a spus Nicolae Giugea.
Primarii din Mischii și Sadova au trecut la ALDE dar pentru a nu-și pierde mandatele de edili nu și-au dat demisia din PNL. Rămâne de văzut dacă mai marii PNL Dolj vor decide, așa cum ar fi normal, excluderea celor doi din partid.