Astăzi, deşi avem atâta libertate, creşte mereu în jurul nostru un anumit deşert spiritual. Uneori avem senzaţia, izvorâtă din evenimentele pe care le trăim în fiecare zi, că lumea nu merge spre construirea unei comunităţi mai fraterne şi mai paşnice; înseşi ideile de progres şi de bunăstare îşi arată şi umbrele lor. În pofida măreţiei descoperirilor ştiinţei şi a succeselor tehnicii, astăzi omul nu pare să fi devenit mai liber, mai uman; rămân atâtea forme de exploatare, de manipulare, de violenţă, de samavolnicie, de nedreptate… Apoi, un anumit tip de cultură ne-a educat ca să ne mişcăm numai în orizontul lucrurilor materiale care se fac la întâmplare şi fără raţiune, să credem numai în ceea ce putem vedea cu ochii şi atinge cu propriile mâini. Aceste fenomene au crescut numărul celor care se simt dezorientaţi, străini şi, căutând să meargă numai pe o direcţie orizontală spre realitate, sunt disponibili să creadă în cu totul altceva decât în adevărul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Confruntaţi cu această realitate, fiecare poate să-şi pună câteva întrebări fundamentale: Ce sens are faptul de a trăi? Există un viitor pentru om, pentru noi şi pentru noile generaţii? În ce direcţie trebuie să orientăm alegerile libertăţii noastre pentru un rezultat bun şi fericit al vieţii? Ce anume ne aşteaptă dincolo de pragul morţii? Din aceste întrebări cu neputinţă de evitat reiese clar că lumea planificării de astăzi, a calculului exact şi a experimentării matematice, într-un cuvânt cunoaşterea ce vine din ştiinţă, deşi este importantă pentru viaţa omului, nu este suficientă de una singură. Constatăm că în jurul nostru în fiecare zi, din păcate, mulţi rămân indiferenţi sau refuză să primească această vestire a Învierii şi a vieţii de dincolo. La sfârşitul Evangheliei sale, Sfântul Marcu consemnează cuvintele Mântuitorului, Care spune: „Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede se va osândi” (Marcu 16, 16), adică se va pierde pe sine însuşi. Deci, încrederea în lucrarea Duhului Sfânt trebuie să stimuleze mereu pe om să meargă pe calea mântuirii şi a vieţii veşnice. Subliniem faptul că, credinţa adevărată şi iubirea sunt daruri ale Mântuitorului Dumnezeu, Cel răstignit şi înviat, fiind acte profund libere şi umane. Aceste virtuţi nu sunt contrare libertăţii şi raţiunii omului, ci, dimpotrivă, le implică şi le înalţă, într-o ieşire din sine, din propriile sentimente, din propriile planuri raţionale, pentru a se încredinţa întru totul lucrării harice a lui Dumnezeu, Care ne indică drumul pentru adevărata libertate şi adevărata iubire. Deci, a crede şi a iubi pe Dumnezeu înseamnă a te încredinţa în toată libertatea şi cu toată iubirea purtării de grijă a Lui, aşa cum s-a încredinţat Preasfânta Fecioară Maria planului lui Dumnezeu de mântuire a lumii.
Iubiţi părinţi, fraţi şi surori,
În această noapte sfântă de Înviere, Mântuitorul ne cheamă să vestim tuturor că este viu şi trăieşte. Dacă Învierea Sa a schimbat mersul omenirii, de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, va intra şi în viaţa noastră să ne lumineze şi să meargă împreună cu noi. El ne dă vestea Învierii în toate locurile unde trăim, unde mormântul a avut ultimul cuvânt şi unde pare că moartea a fost unica soluţie. Având această credinţă, vă îndemnăm să mergeţi la casele dumneavoastră şi la cei dragi şi să le arătaţi tuturor că Domnul este viu şi vrea să învieze în noi. Să nu ne arătăm trişti şi neîncrezători, că tocmai acolo unde am înmormântat nădejdea El vine şi ne dă speranţa mântuirii. Dacă am îngropat demnitatea şi iubirea în disperare şi tristeţe, Mântuitorul vine, ne trezeşte la viaţă şi ne oferă iubirea Sa. Trebuie numai să mergem la El şi să ne lăsăm surprinşi de noutatea pe care numai El ne-o poate da.
Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşte să vă aducă tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!
