Mișcare interesantă pe scena politică din Bănie. Fostul candidat la primăria Craiovei, avocatul Lucian Săuleanu s-a înscris recent în formațiunea condusă de Dacian Cioloș. Surse politice au declarat pentru Punct Ochit că decanul Baroului Dolj va fi propunerea PLUS pentru Primăria Craiovei. Lucian Săuleanu îl va avea contracandidat în cadrul Alianței USR-PULS pe deputatul Prisnel. Candidatul Alianței USR-PLUS va fi desemnat în urma unei cercetări sociologice .

La alegerile anticipate din 2017, Lucian Săuleanu a obținut 13 la sută în timp ce Prisnel a luat 11 la sută. 

Prima apariție a lui Lucian Săuleanu în calitate de membru PLUS va avea loc miercuri, după cum anunță chiar cei din partidul lui Cioloș:  Avem plăcerea de a-l avea alături de noi, miercuri, pe domnul Lucian Bernd Sauleanu, avocat, prof. univ. dr. Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, decan al Baroului Dolj și Președinte al Asociației ARC. Vă așteptăm în număr cât mai mare la Golden House, strada Brestei, nr. 18, începând cu ora 17.30 pentru a discuta despre educație: reformele eșuate din trecut, realitățile prezentului și perspectivele pe care învățământul românesc le poate avea.