8 septembrie 2024

Fostul consilier judeţean Florin Mituleţu, numit vicepreşedinte la Autoritatea Electorală Permanentă, a ajuns ţinta ironiilor aleşilor din opoziţie. În şedinţa ordinară a CJ Dolj, liberalul de rit nou, Marcel Marcea, nu a scăpat prilejul de a-l lua pşeste picior pe Mituleţu. „Este o pierdere mare pentru Consiliul Judeţean Dolj plecarea domnului Mituleţu, dar sper să fie un câştig mare pentru România, pentru că am înţeles că şi-a dat demisia din Consiliul Judeţean Dolj pentru că a obţinut o funcţie mai mare la Bucureşti, la Autoritatea Electorală. Este clar că de acum înainte nu mai vor fi probleme cu votul din Diaspora sau cu alte scrutine electorale. România va fi privită altfel…”, a spus consilierul Marcea Marcel, citat de cvlpress.ro