La o privire atentă a candidaţilor se pot observa câteva bizarerii. De pildă, maghiarii avansează doi candidaţi, unul prin UDMR, altul prin Partidul Popular Maghiar din Transilvania. Acelaşi lucru îl face şi Partidul România Mare, care nu mai ştie de cine este condus, dar, pentru a nu mai pierde vremea cu asemenea enigme, Corneliu Vadim Tudor îşi dispută electoratul încă fidel, altădată mai consistent, cu Gheorghe Funar, ex-locotenentul său. În fine, „dreapta”, deloc unită, cum s-a tot clamat, este reprezentată de Klaus Iohannis, Elena Udrea, probabil şi William Brânză. Pe un aliniament civic cu virtuţi morale se desfăşoară Monica Macovei, europarlamentar PDL, acum candidat independent şi demisionar din partidul portocaliu. La rândul lor, Călin Popescu Tăriceanu şi Teodor Meleşcanu, până nu de mult camarazi în PNL, se adresează unui electorat liberal de sorginte, dar indecis. Departe de vârful de formă de acum doi ani, împovărat şi de o condamnare nedefinitivă, Dan Diaconescu îşi respectă promisiunea de a candida, în vreme ce Mirel Mircea Amariţei (Prodemo) şi chiar Constantin Rotaru (Alianţa socialistă) doresc pesemne să fie mai bine cunoscuţi şi să sugereze ideea de nediscriminare. O curiozitate pentru sociologi în primul rând o poate reprezenta şi candidatura Elenei Udrea, plecată din start cu o zestre redusă (sub 10% încredere), dar înveşmântată ca o şantieristă veritabilă. Deşi nu prea mai avem şantiere. Până unde poate creşte rămâne de văzut. Teoretic, urmăriţi cu mare atenţie rămân Victor Ponta şi Klaus Iohannis, deşi social-democratul are culoar bun, avans notabil şi solidă susţinere electorală, prin structurile de partid, în majoritatea zonelor ţării. Neamţul speră să-l taloneze pe social-democrat, pentru ca sprintul final din turul doi să decidă câştigătorul. Dacă îi va simţi respiraţia din sondaje lui Călin Popescu Tăriceanu rămâne de văzut.
www.cvlpress.ro