27 aprilie 2024
0 0
Read Time:1 Minute, 23 Second

”Este vorba, aşa cum spunea domnul Ciucă, de o mişcare tactică. Deocamdată avem doar decizii referitoare la alegerile din iunie. PSD are nevoie de un partener care să fie valid, de aceea PNL trebuie să iasă în condiţii convenabile din alegerile europarlamentare şi practic în condiţiile în care s-a intrat într-o anume criză de timp, ca la şah, cei doi parteneri au venit într-un fel cu lecţiile nepregătite până la capăt. De aceea nu am aflat mare lucru despre alegerile prezidenţiale, despre alegerile parlamentare, despre calendarul pe întregul an”, a declarat Adrian Năstase, miercuri seară, la Antena 3 CNN. ”Avem, deocamdată, o idee foarte clară, se formează un fel de alianţă a binelui, împotriva unei alianţe a răului. Partidele de centru, centru-dreapta, centru-stânga, împotriva partidelor de extremă şi practic un fel de acţiune de susţinere a democraţiei reprezentative şi cu rolul parlamentului, inclusiv Parlamentului European, împotriva unei democraţii directe caracterizată în ultima vreme tot mai mult de discuţiile în stradă, de manifestări, de tot felul” (…) ”Este vorba de un moment de înţelepciune, de responsabilitate, fără îndoială, dar este clar pe de altă parte că avem o dificultate în interiorul partidelor, o  departajare între poziţiile celor doi lideri şi baronii locali din cele două partide. Se vede foarte clar. Practic ceea ce deocamdată este un element salvat este situaţia PNL care este într-un fel ajutat  prin alegerile europarlamentare comasate cu localele, să rămână totuşi un partener solid în relaţia PSD cu partea infracţională. Din punct de vedere practic este o mişcare bună pentru PNL, din punct de vedere strategic, cred că este o mişcare bună pentru PSD”, a adăugat Năstase.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
0 Shares