Olguța Vasilescu: Cei de la DNA vor trebui să recuze toţi judecătorii corecţi din această ţară

Avocatul Olguţei Vasilescu, Alexandru Chiciu, a declarat că procesul a fost suspendat, după ce procurorul de şedinţă nu a mai dorit să susţină pe fond contestaţia, pe motiv că instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti nu are competenţă să judece acest dosar. În opinia reprezentantului DNA, dosarul trebuie trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece deputatul Lia Olguţa Vasilescu a devenit ministru. Chiciu a mai spus că judecătorul nu a fost de acord cu solicitarea DNA, iar procurorul de şedinţă a decis să-l recuze pe magistrat.

De cealaltă parte, avocaţii l-au recuzat şi ei pe procuror, astfel încât procesul a fost suspendat.

‘Prima solicitare a procurorului a fost de recuzare a judecătorului. Urmare a acestui punct de vedere profund nelegal, apărarea a înţeles să procedeze la recuzarea procurorului de şedinţă. Nu înţelegem de ce DNA refuză să se judece odată această contestaţie. Judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti i-a cerut procurorului de trei ori să pună concluzii pe contestaţie. Domnia sa a refuzat şi a recuzat judecătorul. Este inadmisibil’, a mai spus Chiciu.

‘Cred că este o nouă premieră în acest dosar. Este dosarul premierelor. S-a început cu încălcarea dreptului la apărare şi iată că sunt mai mulţi judecători care au constatat acest lucru. Timp de 20 de zile, eu nu am putut să îmi văd dosarul şi a trebuit să mă apăr pentru libertatea mea în două instanţe. De asemenea, s-au falsificat probe în cazul meu, stenograme falsificate şi aşteptăm să ajungem pe fond ca să putem demonstra acest lucru. Şi iată că ajungem în situaţia în care vine procurorul şi recuză judecătorul, pentru că i se pare că nu judecă aşa cum vrea procurorul. Probabil că cei de la DNA vor trebui să recuze toţi judecătorii corecţi din această ţară’, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Pe 15 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti a decis să trimită pentru a doua oară la DNA dosarul Liei Olguţa Vasilescu, fost primar al municipiului Craiova. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti.

 

sursa: radu-tudor.ro

0 Shares

Related Posts