Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a tras un semnal de alarmă la Consiliul Național PSD cu privire la situația în care s-a ajuns în administrația locală din cauza legislației în vigoare. Olguța Vasilescu spune că orice primar sau președinte de CJ se poate trezi acuzat de procurori de abuz în serviciu
Discursul primarul Craiovei începe la minutul 46
„Ne confruntăm cu o legislaţie foarte proastă, domnule prim-ministru şi domnilor parlamentari, o legislaţie interpretabilă (…) pentru că aşa cum este făcută la ora actuală legea achiziţiilor publice, Codul penal şi celelalte legi ne aduc pe noi în situaţia în care am intrat într-o grevă de semnătură, lucru care nu se recunoaşte oficial, dar suntem într-o grevă de semnătură. Legea nu este de partea noastră nici atunci când suntem incoruptibili. O să vă dau câteva exemple. Nu avem un standard de cost. Acest lucru înseamnă că atunci când faci o achiziţie publică trebuie să porneşti de la o cifră, licitaţia bineînţeles că merge în jos, dar legea nu spune care este această cifră. Noi o facem după ce luăm trei oferte de la trei firme. De ce celelalte ţări din UE au standard de cost şi noi l-am avut până în ’89 şi nu îl mai avem acum? Asta ar însemna că noi nu mai suntem supuşi greşelii. Ne plângeam acum doi ani că sunt contestate lucrările. Să ştiţi că am ajuns să ne rugăm să fie contestate, pentru că avem control din instanţă pe ele şi asta înseamnă că se dispune foarte clar că procedura a fost foarte bine făcută de municipalitate şi nu mai eşti pasibil de plângere penală.
Nu există o instituție cu rol de prevenție. Curtea de Conturi avea acest rol. Dacă nu știam, nu voiam să greșim, ne duceam întrebam, cineva ne spunea ceva . Acum nicio instituție nu te mai învață nimic. Noi nu vrem să greșim. Din legislația noastră dacă avem șapte juristi, avem șapte păreri diferite. Este clar că un procuror poate să ia oricare din opiniile celor șase și să-ți facă dosar. În Codul Penal abuzul în serviciu este cea mai ușoară infracțiune care poate fi pusă în sarcina unui primar.Nu există primar sau președinte de CJ în acestă sală care să nu aibă o plângere pentru abuz în serviciu.
Domnule prim-ministru, s-ar putea să ne trezim în situaţia în care nu vom mai avea în nicio funcţie de conducere primari, preşedinţi de consilii judeţene, pentru că, aşa cum v-am spus, nu există posibilitatea pe legislaţie aşa cum este acum să scapi de o plângere penală pentru abuz în serviciu”, a declarat primarul Craiovei,