Vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a declarat miercuri că social-democratul Ioan Rus, vicepreședinte al PSD pe regiunea nord-vest, „nu este un bun organizator pentru partid”, exprimându-și regretul, totodată, față de faptul că „Ardealul pierde mereu”.

„Noi suntem foarte supărați pe Ardeal că, de fiecare dată, noi câștigăm și Ardealul pierde. Cred că ar trebui să se întâmple ceva bun și acolo. Cred că acum nu se pune problema de sancțiuni, deși eu mărturisesc că, la nivelul organizației Craiova, am luat măsuri drastice, schimbând conducerile organizațiilor pe secțiile de votare au fost înlocuite. Ne așteptam la un scor mai mare decât am obținut, deși Craiova a obținut cel mai mare număr pe România. Dar cred că este bine că acolo unde vezi că nu merge, să schimbi ceva, nu cred însă că la nivel național se va întâmpla acest lucru, că suntem în plină campanie electorală”, a declarat primarul Craiovei, la sediul central al PSD.

Sursa: Agerpres