Noul PNL joacă la două capete: votează proiectele municipalității și, apoi,  le critică la partid. 

„PNL condamnă vehement lipsa de transparență și viziune în deciziile pe care actuala conducere a orașului Craiova le ia. Astfel, ședința extraordinară a Consiliului Local Craiova de azi a durat mai puțin de 3 minute, iar consilierii locali au fost anunțați telefonic de această întâlnire pe data de 10 decembrie 2014, iar toate documentele au fost fiind puse la dispoziția aleșilor locali tot în aceeași zi. Pe ordinea de zi au fost în principal propuneri de rectificare a Bugetului local și ale instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Local. Punctul 2 pe ordinea de zi s-a referit la suplimentarea bugetului cu suma de 1.534.000 (350.000 Euro) în vederea demolării stadionului Ion Oblemenco pentru ca terenul, liber de sarcini,  să fie transferat către Compania Națională de Investiții liber de sarcini. Partidul Național Liberal susține dezvoltarea orașului și nu se va opune acestui proiect fiind considerat unul benefic pentru orașul Craiova. Transmite totuși un semnal de alarmă referitor la includerea acestui proiect în bugetul pentru anul 2015. Există posibilitatea să fie demolat actualul stadion și să rămână doar  terenul viran”, a declarat consilierul municipal Pavel Badea într-o conferință  de presă.