PUNCT OCHIT
PUNCT OCHIT
PARCHET: Tavanul de la COLECTIV a ars într-un minut. Filmul tragediei

Procurorii care coordonează ancheta în dosarul COLECTIV au întocmit un film al tragicului eveniment după ce au văzut imaginile de la cele patru camere instalate în club. „În spaţiul respectiv, era amplasat sistem de supraveghere video, şi fiind efectuată percheziţia…

Procurorii care coordonează ancheta în dosarul COLECTIV au întocmit un film al tragicului eveniment după ce au văzut imaginile de la cele patru camere instalate în club.

„În spaţiul respectiv, era amplasat sistem de supraveghere video, şi fiind efectuată percheziţia informatică a DVR-ului de stocare în care se aflau imaginile de supraveghere video, au rezultat aspecte relevante pentru cauză, fiind întocmit proces-verbal de vizionare a imaginilor la data de 02.11.2015. Din cuprinsul procesului-verbal, sunt relevante pentru cauză următoarele aspecte:

  • la ora 22:02:01, la câteva secunde după începerea concertului, în partea dreaptă a imaginii se observă cum  artificiile montate pe stâlpul  schelei tehnice ce deservește scena sunt aprinse pentru prima dată. Acestea ard timp de 13 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susținere al imobilului situat în partea stângă lângă scenă;
  • La ora 22:32:00, se observă cum se aprind artificiile montate pe un suport situat lângă stâlpul schelei tehnice ce deservește scena.  Acestea ard timp de 16 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susținere al imobilului, situat în partea stângă în imediata apropiere a scenei;
  • La ora 22:32:16, imediat după ce artificiile s-au stins se observă cum spațiul dintre stâlpul de suținere al imobilului și scenă rămâne în continuare luminat, iar lumina crește foarte repede în intensitate acoperind o suprafața tot mai mare;
  • Astfel, la ora 22:32:26 se observă, de fapt, cum tavanul situat între stâlpul de susținere al imobilului și scenă arde, iar din acesta încep să cadă bucăți incandescente;
  • Suprafața tavanului care arde crește foarte repede, flacara devine violentă, iar primele persoane se îndreaptă spre ieșire la ora 22:32:35;
  • Mai departe, suprafața tavanului cuprinsă de flăcări crește extrem de repede, iar în aproximativ un minut de la inițiere focul ajunge în dreptul camerei de supraveghere nr. 2, care este montată pe stâlpul de susținere al imobilului situat diametral opus față de locul de unde a început incendiul;
  • La ora 22:33:01, se observă că în interiorul clubului se află un nr. mare de persoane care sunt strânse în jurul spațiului deschis care realizează accesul în holul de unde se iese afară din club. Imediat, fumul devine foarte dens cuprinzând întregul club.

Aspectele menţionate mai sus sunt surprinse de toate cele 4 camere de supraveghere amplasate în interiorul clubului, aspectele care diferă fiind unghiurile de filmare”.

About the author

Related Posts

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *