_BOG7915

Președintele executiv al PSD Dolj, deputatul Ion Călin, a anunțat, în noaptea de duminică spre luni, că formațiunea social-democrată câștigă detașat scrutinul pentru alegerea primarilor, cu 70 de mandate obținute de candidații PSD, potrivit centralizării datelor din jumătate dintre secțiile de votare amenajate în Dolj.

„În urma procesului de numărare paralelă a voturilor, realizat de PSD, reiese că, până în acest moment, avem un număr de 70 de primari. Cunoaștem că am pierdut 20. Restul mandatelor de primar se află în diverse faze de numărare sau renumărare a buletinelor de vot. Pentru municipiul Craiova, primarul Lia Olguța Vasilescu conduce detașat după centralizarea a mai mult de jumătate din numărul secțiilor de votare, respectiv cu peste 60 la sută din voturile exprimate. La Consiliul Local Municipal, înregistrăm tot în jur de 60 la sută, ceea ce înseamnă un număr de 19 mandate din 27, în timp ce la Consiliul Județean Dolj bifăm un scor asemănător, de 60 de procente. În acest caz, suntem în situația ca în consiliul județean să acceadă doar două partide, PSD urmând să beneficieze de 27 de mandate din 37”, a declarat președintele executiv al PSD Dolj, deputatul Ion Călin.

UPDATE: PSD a obținut 72 de primării