
Comitetul Executiv al PSD Dolj a decis să-i susțină pentru o funcție la nivel central pe Valeriu Zgonea, Lia Olguța Vasilescu și Mihai Fifor. Valeriu Zgonea va candida pentru funcția de președinte executiv, Olguța Vasilescu și Mihai Fifor la vicepreședinți.
”Ne-am întâlnit în Comitetul Executiv pentru a discuta ultimele detalii legate de alegerile care vor avea loc duminică, 11 octombrie 2015, dar și pentru a vota hotărâri și recomandări pentru colegii noștri din Organizației care doresc să își depună candidatura pentru o funcție în BPN, la Congres. Dacă președintele va fi ales de către toți membrii, președintele executiv și vicepreședinții vor fi aleși în Congres. Pentru a depune dosarul de candidatură au nevoie de votul organizației din care fac parte și de susținerea încă unei organizații județene. PSD Dolj îi susține pe: Valeriu Zgonea, Lia Olguța Vasilescu și Mihai Fifor. Am dat hotărâri și recomandări și pentru președintele PSD Olt, Paul Stănescu, președintele Maramureș, Gabriel Zetea, și președintele PSD Giurgiu, Nicolae Bădălău”, a declarat președintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda.