Ministrul Justiției, Radu Marinescu a declarat, marți seara, la Antena 3, că modificarea legii privind pensiile magistraților anunțată de premierul Ilie Bolojan este ”un punct de plecare”. Marinescu a dezvăluit că Ministerul Justiției nu a inițiat un proiect de lege în acest sens, amintind că în Parlament există un proiect de lege, care se află în dezbaterile Senatului

  • Ministerul Justiției nu a inițiat un proiect de lege. Cred că suntem la începutul unor discuții mult  mai aplicate,  formule concrete în dezbaterea publică de către domnul prim-ministru
  • Există un proiect de lege în Parlament. Nu există o formulă juridică definivată asupra vehicolului legislativ. Este posibil să se meargă pe mecanismul parlamentar, este posibil  să se adopte o formulă guvernamentală de proiect de lege, dar atunci trebuie inițiat de ministerele avizatoare.
  • Foarte importantă este stabilitatea, constituționalitatea  legii, dialogul cu Comisia  Europeană. Statul de drept să fie întru totul protejat de orice demers legislativ pe care dorim să-l facem
  • Nu trebuie să consideram anumite categorii sociale ca fiind niște dușmani. Trebuie să gândim o formulă inclusivă, coerentă,una de pace socială. Eu consider că magistrații nu sunt vinovați că au un anumit statut, el a fost consfințit prin lege.
  • Să asigurăm o stabilitate, să adoptăm o lege care să nu fie pentru un an, pentru doi ani. Să adoptăm o  lege clară, jurisprudența Curții Europene și CCR. pensia de serviciu la finalul carierei să fie cât mai apropiată de ultima indemnizație a magistraților.
  • În momentul de față pensia magistratului este un procent de 80 la suta din brut dar nu mai mult de sută la sută din net. Procentele pot  să fie stabilite, pe componenta din PNRR, economice și de dialog.
  • Propunerea domnului prim-ministru este de substanță, va urma o dezbatere cu magistrații, vom căuta să respectăm toate condițiile de constituționalitate.
  • Avem un punct de plecare concret. Ce a prezentat domnul prim-ministru respectă în linii principiale ce noi am comunicat, să existe o proporționalitate între salarii și pensii.
  • În ce privește vârsta, trecem direct sau trecem etapizat la vârsta de 65 de an? În momentul de față, magistrații care se pensionau la 47 – 48 acum se pensionează la 52-54 de ani. Vrem să ducem la 65 de ani, CCR ne spune că trebuie să avem în vedere etapizarea.
  • Avem acest standard îndeplinit, raportul Rule of Law pentru România în 2025 este foarte bun. Nu dorim să afectăm această stabilitate.
  • 65 de ani cu formule de etapizare care se pot discuta, cu formule de remunerare care rămân în ecuația de proporționalitate între salariu și penisie, sunt câteva elemente pe care domnul prim-ministru le-a prezentat azi și reprezintă un punct de plecare.
  • Nu cred că domnul prim-ministru nu are în vedere etapizarea, pentru că ea s-a conturat ca certitudine.
  • Am discutat cu foarte mulți  magistrați  și mi-au spus aș fi rămas dar faptul că se schimbă atât de des legea crează o insecuritate. Trebuie să căutăm ș să găsim formula să-i păstrăm în sistem. Un astfel de proiect poate să constituie punctul de plecare pentru dialogul onest cu magistrații.

Draftul aici: https://punctochit.info/wp-content/uploads/2025/07/draft-pensii-de-serviciu-28-07.pdf