
UPDATE. Încă de la primele ore ale dimineții craioveanii s-au așezat la coadă pentru a prinde promoția de 20 de lei anunțată de organizatori. În momentul în care s-a dat drumul la piață, oamenii s-au călcat pur și simplu în picioare.
Piața Agroalimentară 1 Mai se inaugurează sâmbătă, 28 Ianuarie 2017, ora 11:00. Noua piață, realizată la standarde moderne se află situată în Municipiul Craiova, în imediata vecinătate a Spitalului Județean, situat în Cartierul 1 Mai, Strada Tabaci nr. 2.
Realizată în baza unui concept modern, care să ridice standardul unui comerț civilizat, orientat către confort și calitate, atât pentru comerciant, cât și pentru cumpărător, piața are un număr de 13 spații comerciale personalizate pe diverse tipuri de activități comerciale. Produse ecologice și tradiționale, farmacie, magazin general, menaj, patiserie, carmangerie, pescărie, măcelarie, petshop, spații pentru comercializarea legumelor și fructelor, iar la etaj un restaurant cu autoservire, cu mâncare ca la „mama acasa”.
Clădirea care găzduiește Piața Agroalimentară 1 Mai are o suprafață de 1300 mp. și este dotată cu siteme moderne de încălzire, climatizare și securitate la incendiu. Cladirea beneficiază și de sistem Wi-fi Internet.
Investiția este una 100% privată, fondurile aparținând unui tânăr investitor craiovean, Mihai Cristian Dogaru, terenul fiind concesionat de la Primăria Municipiului Craiova, pe o perioadă de 15 ani. Magazinele au fost închiriate cu mult înaintea finalizării construcției, la fel ca și o mare parte din tarabele existente, care au fost închiriate la un preț stabilit de comun acord cu Primăria Municipiului Craiova. Programul de funcționare va fi zilnic, între orele 7:00 – 21:00.
Sâmbătă, 28 Ianuarie, ora 11:00, la inaugurarea oficială, sunt invitați cetățenii Cartierului 1 Mai și nu numai, precum și reprezentanți ai autorităților locale. Primii 200 de clienți vor fi răsplătiți cu bonuri valorice, iar la sfârșitul zilei vom organiza și o tombolă cu premii.