La conferința de presă de la finalul jocului cu Viitorul Constanța, Emil Săndoi a spus: „După remiza de la Târgu Mureș și victoria cu Chiajna ne doream al treilea rezultat pozitiv. Din păcate, nu am reușit acest lucru. Îl felicit pe Hagi, eu am spus de ceva timp că acesta este viitorul, să investești în tineri. Hodorogea, Nedelcu și în special Tănase au reușit o partidă excepțională, beneficiind, ce-i drept și de două cadouri din partea noastră. În prima repriză a lipsit total marcajul. În partea a doua, în special pe final de meci am pus presiune pe adversar, dar ocazii clare nu ne-am creat cu excepția șutului lui Vătăjelu. Munca de cinci ani a lui Hagi a dat roade. Echipa lui nu a pierdut de șase etape, a câștigat categoric cu ASA, mai clar decât o arată scorul, iar acum la Craiova. Se vede că a progresat mult. Mă doare că nu am reușit un rezultat bun, dar nu trebuie să capitulăm. Este o înfrângere usturătoare, dar vom recupera punctele la Timișoara. Vom face tot posibilul. Atunci când învingi toată lumea te aplaudă, când pierzi te huiduie. Ne dorim să ștergem impresia pe care am lăsat-o astăzi, iar la următorul meci acasă, cu Steaua, jucătorii să iasă de pe teren în aplauze“.