Noul cod administrative vine să lămurească o serie de discrepanțe sesizate în vechiul cod, spune senatorul PSD de Dolj, Radu Preda.
“Reforma administrație publice la toate nivelele, responsabilități concrete pentru toți cei care activează în administrație, drepturi și obligații bine stabilite și o partajare de atribuții care sa spună clar cu ce se ocupa fiecare om angrenat în administrația publică. Senatorii PSD de Dolj alături de tot grupul coaliției din Senat au votat pentru adoptarea acestui important cod. De aici legea merge la Camera Deputatilor”, a declarat senatorul PSD Dolj, Radu Preda. “O modicificare important se referă la majoritatea cu care vor fi luate deciziile în consiliile locale . Dacă până acum era necesară o majoritate calificată, de două treimi, noul cod prevede o majoritate simplă, jumătate plus unu, pentru o serie de proiecte cum ar fi aprobarea hotărârilor privind bugetul local, contractarea de împrumuturi, stabilirea impozitelor şi taxelor locale, cele privind participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră şi în cazul celor privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului”, a precizat senatorul doljean.
Modificari importante :
- serviciul de permise de conducere şi certificate de înmatriculare a vehiculelor să fie descentralizat începând cu data de 1 ianuarie 2019;
- reintroducerea cuvântului „etnic” în definiţia judeţului;
- intrarea în corpul funcţionarilor publici prin susţinerea unui singur examen naţional, în loc de două, cum se propusese iniţial;
- interzicerea utilizării funcţiei de funcţionar public în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale;