
Președintele Camerei Deputaților este tranșant: nu putem să modificăm legea și să înființăm noi secții de vot în străinătate.
„Mă deranjează că membri marcanţi ai societăţii politice româneşti, care se află în competiţie nu spun acelaşi lucru ca şi noi, cei care ne aflăm la guvernare. Aici nu e vorba de a interpreta legea când eşti în Opoziţie. Văd foarte mulţi viteji când sunt în Opoziţie, dar când au fost la guvernare, au făcut totul praf”, a declarat, marți, la RFI, Valeriu Zgonea. Potrivit președintelui Camerei Deputaților, legislația electorală nu se poate modifica mai devreme de şase luni-un an faţă de data alegerilor. „Eu cred că trebuie să explicăm electoratului şi cetăţenilor României, indiferent cu cine vor vota, că unde este lege, nu este tocmeală, că noi nu putem să modificăm în timpul jocului regulile jocului, pentru că ceilalţi 12 competitori din primul tur ne vor acuza că favorizăm şi că dacă aveau şi ei aceste favoruri în primul tur, poate mai mulţi electori veneau din străinătate şi votau cu Monica Macovei, cu Elena Udrea, cu Călin Popescu Tăriceanu şi atunci tot rezultatul votului poate fi invalidat”, explică Valeriu Zgonea.