Despre autostrăzi, Viorica Dăncilă a spus: „Au fost deja aprobate 13 proiecte majore de investiţii strategice, dintre care patru sunt în domeniul infrastructurii de transport. Primul, şi poate cel mai important proiect dintre ele, este autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov, al cărui studiu de fundamentare a intrat deja în primă lectură, chiar în ultima şedinţă de Guvern şi avem toate şansele ca până în septembrie să organizăm licitaţia de atribuire. Celelalte două autostrăzi – respectiv Craiova – Calafat – Drobeta-Turnu Severin – Lugoj şi autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni – vor avea finalizate studiile de fundamentare până la sfârşitul acestui an, când va demara şi selecţia competitivă pentru desemnarea constructorului”.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/1661191450669437/