18 aprilie 2024
0 0
Read Time:2 Minute, 42 Second
Cinci profesori ai Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova sunt cercetaţi sub control judiciar şi le este interzis să mai predea pe întreaga durată a măsurii, după ce ar fi luat mită de la studenţi pentru a-i promova la examene, a anunţat Parchetul Curții Supreme. 
Este vorba despre  profesorii universitari Lucica Roşu, Cristina Petrică, Dănuţ Firu şi Daniela Denisa Cernea, care  sunt acuzaţi de luare de mită, în timp ce Bogdan Cotoi este cercetat pentru complicitate la luare de mită şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Tot sub control judiciar este cercetată secretara Raluca Eugenia Ivan, pentru trafic de influenţă şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
În urma percheziţiilor făcute luni, la Facultatea de Medicină şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova, au fost ridicaţi 55.423 de lei şi 13.760 de euro precum şi peste 500 de bijuterii din aur. Conform anchetatorilor, în acest dosar au fost audiate, până în prezent, 75 de persoane.
STIREA INITIALA

Rectorul UMF Craiova, Ion Rogoveanu, a declarat că ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează suspiciuni de infracţiuni de luare de mită şi dare de mită fiind cercetați cadre didactice şi studenţi ai Facultății de Medicină. „Conducerea Universitatii de Medicină si Farmacie din Craiova vă informează că în cursul zilei de 6 iulie 2015, Procurori ai Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au efectuat cercetări într-o cauză penală având ca obiect suspiciuni de infracţiuni de luare de mită şi dare de mită care vizează câteva cadre didactice şi studenţi ai universitatii noastre, referitoare la condiţionarea promovării unor examene. Documentele solicitate au fost puse la dispozitia organelor de anchetă”, se precizează într-un comunicat semnat de rectorul UMF Craiova, Ion Rogoveanu.

Potrivit Mediafax, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au descins, luni, la 15 adrese din Craiova într-un dosar în care mai multe persoane sunt bănuite de luare de mită şi dare de mită. Conform anchetatorilor, opt profesori ar fi condiţionat mai mulţi studenţi ca, pentru promovarea examenelor, să plătească sume cuprinse între 50 şi 100 de euro. Între cele 15 adrese la care au avut loc descinderi, se numără, potrivit anchetatorilor, două clădiri ale Universităţii de Medicină, dar şi sediul Direcţiei de Sănătate Publică.

 Lucrătorii Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – S.U.P.C., cu sprijinul Jandarmeriei Române – B.S.I.J., efectuează un număr de 15 percheziții la sediile unor unități de învățământ, precum și la domiciliile unor cadre didactice din jud. Dolj. Totodată, vor fi puse în executare 80 mandate de aducere. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că persoanele suspecte, în perioada ianuarie – iulie 2015, au pretins și primit sume de bani sau alte bunuri de la studenți pentru promovarea unor examene.  În documentarea activității infracționale, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea D.J.I. Dolj.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
0 Shares