Cosmin Vasile despre Craiova-Lugoj: SF-ul este doar SF, adică un science fiction veritabil folosit pentru capital de imagine, propagandă politică și bătaie de joc la adresa unei regiuni întregi

Președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, susține că drumului expres Craiova-Lugoj nu va putea începe mai devreme de 10 ani. Vasile dezvăluie că studiu fezabilitate anunțat de ministrul Drulă are termen de finalizare nu mai puțin de 43 de luni.

„Oricât de mult s-ar lăuda Guvernul cu acest proiect, un calcul simplu demonstrează că nu este realizabil în viitorul apropiat. Licitația studiului de fezabilitate este doar praf în ochi! Cu un termen de finalizare de 43 de luni pentru SF și alte termene pentru licitația și apoi realizarea proiectării, aceste demersuri vor dura cel puțin șase ani. La acestea mai adăugăm termenele pentru obținerea avizelor și autorizațiilor, dar și al exproprierilor. Ajungem, practic, la finalul exercițiului bugetar al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. În acest ritm, drumul expres Craiova-Lugoj nu va prinde finanțare pentru execuție nici din fondurile prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, nici din Programul Operațional de Transport 2021-2027. Speranța ne rămâne pentru fondurile europene din perioada 2028-2034, o perspectivă care, pe lângă faptul că este mult prea îndepărtată, poate fi și nerealizabilă. Uniunea Europeană a anunțat că nu va mai susține și nu va mai finanța construcția de autostrăzi și drumuri expres pentru că fondurile vor fi utilizate pentru proiecte verzi și sustenabile. SF-ul este doar SF, adică un science fiction veritabil folosit pentru capital de imagine, propagandă politică și bătaie de joc la adresa unei regiuni întregi. Laudele și promisiunile lor nu dezvoltă Oltenia, nu ridică infrastructură nouă, nu aduc investitori și nu creează locuri de muncă. Oltenii trebuie să știe!”, a relatat Vasile ]ntr-o postare pe facebook.

0 Shares

Related Posts

Lasă un răspuns