Orașul Craiova și județul Dolj au șansa de a juca un rol extrem de important pe harta interconetivității transportului în viitor, nu doar datorită poziției strategice, cât și potențialului uman și intereselor economice. Regiune cu oameni creativi, ambițioși și generoși, Oltenia va putea deveni o zona propice nu doar agriculturii din zona rurală, ci și un pol de dezvoltare urbană, dacă se aplică proiectele potrivite.
Am discutat cu Mihail Genoiu, candidat din partea Partidului Social Democrat (PSD) la Senatul României, despre proiectele de infrastructură mare pe care parlamentarii PSD le vor susține în următorul mandat.
Reporter: Domnule Mihail Genoiu, care considerați că este, în acest moment, cel mai slab punct al județului nostru și ce aveți de gând să faceți pentru schimbarea situației?
Mihail Genoiu: În mod clar, cel mai slab punct al județului, și nu numai al Doljului, ci al întregii regiuni este lipsa infrastructurii rutiere. Județul Dolj trebuie să fie conectat la restul României și implicit la restul Europei, prin drumuri de mare viteză, motiv pentru care, în perioada guvernării PSD, a început construirea primului drum expres ce va lega Craiova de Pitești, practic primul drum de mare viteză ce va străbate o parte din Oltenia. De asemenea, tot în timpul guvernării PSD, s-au început demersurile pentru realizarea altui drum expres care să lege Craiova de Târgu Jiu, proiect uitat de actuala guvernare, pe care avem de gând să îl deblocăm.
Reporter: Se rezumă programul de guvernare al PSD doar la infrastructura rutieră?
Mihail Genoiu: Bine-nțeles că nu! Craiova este un puternic centru feroviar, un nod important în infrastructura feroviară națională, iar Partidul Social Democrat vrea să transforme Craiova într-unul din cele opt terminale multimodale, alături de București, Timișoara, Brașov, Iași, Bacău, Sebeș și Galați, proiect finanțat din Fonduri UE cu o valoare estimată de 100 milioane euro. Acest lucru presupune transport rutier conectat cu trafic feroviar și aerian, pentru a ușura transferul de mărfuri și pentru a încuraja mobilitatea oamenilor. Pe lângă acest plan, intenționăm să reabilităm infrastructura feroviară pe tronsonul Craiova – București, cu finanțare tot din Fonduri UE, valoare estimată de 836 milioane euro. Dar mai ales, vrem să punem în valoare podul de peste Dunăre din județul nostru, prin modernizarea și electrificarea culoarului Craiova – Calafat, un proiect pe care dorim să îl finanțăm din fonduri nerambursabile în valoare de peste 650 milioane euro.
Orașul se va dezvolta de la nord la sud, pe proiecte de infrastructură mare
Reporter: Ce alte proiecte importante mai aveți pentru județul nostru?
Mihail Genoiu: Unul din cele mai importante proiecte de infrastructură mare este spitalul regional la care intenționăm să începem lucrările în guvernarea PSD, care va începe după alegerile din 6 decembrie. Ca primar al municipiului Craiova, am început aceste demersuri prin aprobarea PUZ-ului. Ulterior, în parteneriat cu deținătorii de utilități, m-am asigurat că locația viitorului spital regional va avea absolut toate cele necesare: apă, canalizare, dar și putere energetică suficientă și va putea fi racordat la rețeaua de gaze naturale. Nu în ultimul rând, infrastructura rutieră necesară unei astfel de investiții va fi asigurată prin conectarea chiar la viitorul drum expres Craiova – Pitești, dar și la municipiul Craiova prin crearea unor căi de acces noi, cum ar fi bulevardul Carpenului și asfaltarea străzilor perpendiculare pe acestea care au fost transformate în străzi cu sens unic. Iar prin realizarea pasajului peste calea ferată din zona Gârlești vom crea practic o nouă cale de acces către centrul municipiului din zona de nord. De asemenea, strada Teilor urmează să fie lărgită și infrastructura subterană întărită, pentru a putea prelua atât traficul de pe viitorul drum expres, cât și pe cel de la spital, iar viitorul bulevard Mălinului va întregi acest tablou.
Punem punct izolării Craiovei și Doljului și ne axăm foarte mult pe legăturile cu marile orașe ale României, dar deschidem calea și spre Occident, cu marile metropole și zone industrializate ale Europei.
Craiova trebuie să fie un pol al dezvoltării județului Dolj, un motor de creștere economică pentru tot județul, generator de noi locuri de muncă, dar și de progres și inovare, iar aceste strategii definesc direcția pe care trebuie să mergem în atingerea acestui țel. Din postul de Senator din partea celui mai puternic partid politic din Romînia, Partidul Social Democrat, sunt ferm convins că voi putea reprezenta cu cinste locuitorii acestui județ. Am convingerea că, și doar împreună, noi toți, vom putea reda gloria de odinioară acestui județ minunat.
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ, executat de SC CITYNET ADVERTISING SRL, portal – punctochit.info. CUI Mandatar Financiar: 11200020