Dumitru Cosmin Durle, candidat PSD Dolj la Camera Deputaților – CV
Numele meu este Dumitru Cosmin Durle, am 35 de ani, sunt căsătorit și am o fiică în vârstă de trei ani și jumătate. Am absolvit Facultatea de Electrotehnică finalizându-mi studiile universitare cu un master în Managementul Organizațiilor Publice – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, ambele din cadrul Universității din Craiova.
În activitatea profesională, desfășurată atât în mediul privat cât și cel public, am reușit să fiu aproape de oameni, să cunosc îndeaproape nevoile comunității și mă implic activ în proiecte menite să vină în sprijinul celor din jur.
Activitatea în domeniul administrației publice a fost completată de munca politică.
În perioada 2012-2016 am ocupat, pentru prima oară, funcția de consilier județean, în paralel fiind Director Dezvoltare la SC Piețe și Târguri Craiova, urmând ca din anul 2016 să acced în funcția de administrator/ director general al acestei instituții.
Începând din luna septembrie a anului 2016, am ocupat funcția de administrator public al județului Dolj. Prin prisma acestei funcții onorante am avut șansa să fiu mereu în contact direct cu reprezentanții consiliilor comunale și orășenești, să cunosc problemele cu care fiecare unitate administrativ teritorială se confruntă, să formez echipe pe care să mă bazez, am reușit să derulez proiecte importante pentru județul nostru împreună cu adevărați profesioniști din administrația locală și județeană.
Parcursul meu profesional a continuat cu funcția Administrator Public al Municipiului Craiova, pe care o ocup din luna decembrie a anului 2019 și până în prezent.
Experiența de peste opt ani în administrație, dorința permanentă de a mă dezvolta profesional, ambiția și seriozitatea care mă caracterizează și nu în ultimul rând șansa să fiu membru activ al celui mai puternic partid din România – PSD sunt atuurile care mă obligă să mă implic, să fiu în prima linie și să tind, ca și până acum, spre performanță.
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ, executat de SC CITYNET ADVERTISING SRL, portal – punctochit.info. CUI Mandatar Financiar: 11200020