Gigi Mulțescu nu a fost prea afectat după înfrângerea Craiovei al Botoșani. Mulțescu s-a declarat mulțumit de faptul că nciun jucător nu s-a accidentat, având în vedere starea terenului.
„Ei s-au adaptat mai bine, au fost mai agresivi. Unii dintre jucătorii mei s-au protejat, să nu cadă, să nu se accidenteze. Una peste alta, cei de la Botoșani au meritat victoria. În prima repriză ei au fost la control, noi am avut contra-atacuri sporadice. În repriza a doua am fost mai periculoși, dar ne-a lipsit ultima execuție. N-am fost adaptați la joc, am fost puțin mai firavi azi. Și am luat gol dintr-o fază care nu anunța nimic. Ei au declarat că va fi război și s-au ținut de cuvânt: au luptat pentru fiecare minge, au avut forță. Aș fi vrut să se amâne meciul, jucătorii mei au acuzat starea terenului. Până la urmă ne-am îndeplinit obicetivul; nu avem accidentați și nici suspendați pentru meciul cu Steaua”, a declarat Mulțescu.
„Sunt supărat pentru că am pierdut meciul. Am luat gol pe final, nu am mai putut reveni. Am jucat în condițiile pe care le-ați văzut, astfel s-a echilibrat nivelul echipelor și am pierdut. Era gheață, se aluneca, nu aveai stabilitate, nu aveai nimic. Oriunde vom juca sâmbătă cu Steaua ne dorim victorie și vom face tot posibilul să câștigăm. Vrem să obținem numai victorii și am fi fericiți să aducem un trofeu în Craiova.”
Pedro Mingote
FC Botoșani – CS Universitatea Craiova 1-0 (0-0)
A marcat: Kuku 87
Stadion: Municipal, spectatori: 1.500
FC Botoșani: Albuț – Ungurușan, Tincu, Burcă, Mușat – Cucu, Vașvari – Moruțan (L. Fulop), Buș, Roman (80 Hergheligiu) – Kuku (90+1 Bordeianu). Antrenor: Leo Grozavu
Mingote – Dimitrov, Popov, Acka, Bucurică – Mateiu, Zlatinski, Băluță (90 Măzărache)– Rocha (46 Fajic), Ivan, Bancu (90 Gustavo). Antrenor: Gheorghe Mulțescu
Arbitri: Marius Avram, Vasile Marinescu, Miklos Nagy. R: Marian Dima
Observatori: Viorel Anghelinei, Marian Salomir