Ion Cupă, președinte ALDE DOLJ: ”Pentru ALDE, creşterea pensiilor este una din primele trei priorităţi!”

Înţelegem toate raţiunile dictate de deficite bugetare, de spaţii fiscale, de condiţionalităti de ordin economic dar în primul rând obligaţia noastră este să înţelegem viaţa oamenilor. 1 000 de pensionari în Dolj primesc în mână, în medie cca 900 de lei în fiecare lună. Aproape 3 milioane în toată ţara sunt obligaţi să trăiască cu aceiaşi bani în fiecare lună.

afis_ion_cupa_v1-1-1

Fără niciun fel de populism, fără demagogie, fără niciun fel de intenţie de a manipula electoral oamenii aceştia chiar au nevoie de soluţii care să-i scoată din zona riscului de sărăcie. Pensiile TREBUIE crescute semnificativ în anii următori în România. De aici trebuie pornit. Este clar că indexarea pensiilor cu 100% rata inflației și jumătate din creșterea salariului mediu pe economie nu a rezolvat problema decenţei pensiilor. Valoarea punctului de pensie trebuie crescută în anul 2017 peste pragul de 1200 lei. Punctul de pensie  la 45 % din salariul mediu brut pe economie poate fi o ţintă sustenabilă dacă există voinţă politică în acest sens. Noi cei din ALDE considerăm că dacă vom păstra creşterea economică în jurul a 6 % în următorii patru ani, dacă vom miza pe investiţii cu  valoare adăugată mare şi dacă vom elimina risipa din sectorul public, în 2020 putem ajunge la o pensie medie de 1500 lei pe lună. Obiectivul nostru strategic în următorii patru ani este ca numărul salariaţilor să îl depăşească pe cel al pensionarilor, prin creşterea numărului locurilor de muncă. Aceasta va fi o garanţie, o supapă de siguranţă pentru securizarea sistemului public de pensii şi în acelaşi timp pentru creşterea sustenabilă a pensiilor. În timpul guvernării Tăriceanu salariile şi pensiile s-au dublat! Putem în următorii patru ani să le creştem din nou! Aveţi încredere! AȘA VOM REDA ROMÂNIA ROMÂNILOR!

Biroul de Presă ALDE Dolj

0 Shares

Related Posts