Mihail Genoiu: Am votat cu un președinte care să asigure acel climat pe care ni-l dorim cu toții

Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că a votat pentru un președinte care să asigure un climat de înțelegere pe plan intern, dar și respect pentru România în afara granițelor.  „Am votat cu inima, am votat pentru români, am votat pentru o Românie europeană, o Românie integrată în această familie europeană, dar și o Românie care își merită respectul în tot ceea ce se întâmplă în Europa, o Românie în care românii să se iubească între ei, să se respecte între ei, o Românie și un președinte care să asigure acel climat pe care ni-l dorim cu toții“, a afirmat Mihail Genoiu. Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, și-a exercitat dreptul de vot la alegerile prezidențiale la secția de votare nr. 128, amenajată în incinta Grădiniței cu program prelungit „Tudor Vladimirescu“.

0 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *