
Comunicat Muzeul Olteniei:
Dragii noștri, vă anunțăm că Muzeul Olteniei Craiova NU se va deschide pentru public în data de 15 mai 2020, fiind încă în etapa în care se depun eforturi importante pentru implementarea recomandărilor de siguranţă sanitară specifice reluării activității cu publicul, în condițiile în care muzeele fac parte din categoria serviciilor cu potențial mediu-ridicat de răspândire a infecției cu virusul SARS-CoV-2, ceea ce impune o responsabilitate majoră pentru asigurarea de condiții de siguranță maximă pentru vizitatorii noștri, dar și pentru personalul instituției, activitate ce necesită obținerea de avize de la instituțiile abilitate.
Personalul instituției va lucra însă pentru ca muzeul să devină un mediu sigur pentru sănătatea angajaților și a vizitatorilor, iar măsurile ce trebuiesc implementate pentru redeschiderea acestuia pentru public sunt stricte și trebuie să fie conforme cu recomandările specialiștilor Institutului Național de Sănătate Publică și ai Grupului de Comunicare Strategică, care coordonează la nivel național această criză pandemică, conform reglementărilor în vigoare privind protecția cetățenilor față de virusul COVID-19.
În acest context, măsurile care privesc accesul și contactul cu publicul vizitator implică coordonarea cu autoritățile locale abilitate în domeniul sănătății publice astfel încât asigurarea sănătății angajaților și a publicului să reprezinte obiectivul prioritar, și vizează: deschiderea graduală, fazată, în concordanță cu situația epidemiologică locală; operaționalizarea de proceduri specifice, achizitionarea de aparate de dezinfectat automate, cu senzori, soluții de dezinfectat, distantațiere etc.
De asemenea, este necesară plasarea la loc vizibil de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în muzeu, limitarea accesului publicului vizitator astfel încât să fie asigurată o distanță de minimum 2 m între persoane, stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecționale pentru facilitarea menținerii distanței fizice, accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu, se lucrează la implementarea unei proceduri prin care se va permite, sau nu, accesul vizitatorilor, în baza rezultatelor oferite de termoscannere. Se are în vedere crearea de proceduri privind dezinfecția periodică a spațiilor expoziționale precum și pentru restricționarea accesului publicului în sălile de expoziție cu suprafețe mici.
Din acest motiv, din grijă pentru sănătatea și siguranța vizitatorilor noștri, lucrăm încă la implementarea tuturor acțiunilor necesare respectării acestor norme generale de securitate biologică, impuse de către organismele abilitate și apoi vă vom aştepta cu inimile deschise să ne vizitați.
Vă vom comunica în timp real stadiul măsurilor pe care le implementăm și data la care vom putea deschide muzeul pentru public.
Rămâneți aproape de noi în mediul online, vizitați-ne site-ul și pagina de Facebook pentru a fi la curent cu activitățile noastre!