Comunicat de presă:
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor le-a impus operatorilor aeroportuari o serie de reglementări, atât de natură tehnico-logistică, cât și de natură operațională, în conformitate cu opinia unanimă în privința asigurării în continuare a unor măsuri de protecție impuse de pandemia COVID-19, având în vedere necesitatea pregătirii zborurilor de pasageri în condiții de siguranță și securitate.
În acest sens, la reluarea zborurilor de pe Aeroportul Internaţional Craiova, adresăm pasagerilor rugămintea de a respecta cu strictețe următoarele măsuri:
❗️Prezentarea la aeroport cu cel puţin 3 ore înainte de ora programată pentru decolare
❗️Respectarea culoarelor tendiflex și a liniilor de demarcație pentru păstrarea distanței de 1,5 m între pasageri (față-spate și lateral), atât in zona publică, cât şi în zona securizată (terminal plecări/sosiri)
❗️Obligația de a urma procedura de termoscanare, pentru a preveni accesul în terminalele de pasageri a unor persoane care prezintă simptomatologie specifică infectării cu noul Coronavirus
❗️Obligația de a purta măști de protecție în interiorul aeroportului
❗️Respectarea instrucțiunilor transmise, atât prin mijloacele audio, cât şi de către personalul aeroportuar
❗️Obligația completării Declaraţiei pe propria răspundere, a pasagerilor care sosesc în ţară şi totodată, respectarea măsurilor impuse de către reprezentanţii Direcţiei de Sănatate Publică.
Totodată, facem precizarea că accesul persoanelor care însoţesc pasagerii, atât la plecare, cât şi la sosire, este interzis în terminalele aeroportului.